Acțiunea de protest organizată astăzi, de la ora 14:00 în fața Primăriei Botoșani nu a respectat prevederile legale.
Salariații de la SC Locativa SA au ajuns în fața instituției exact la ora la care comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice era în ședință.
Cererea de aprobare a fost înaintată de Sindicatul Astra din cadrul societății Locativa doar că pentru acțiunea propriu zisă ar fi trebuit să fie respectate termenele legale.
Cum acest lucru nu s-a întâmplat, comisia din care fac parte și șefi din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ), ai Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) nu a avizat solicitarea pe următoarele considerente:
Concluzia comisiei a fost următoarea: „solicitarea transmisă către Primăria Botoșani nu respectă formatul prevăzut de Legea nr. 60/1991, nici termenul stabilit pentru depunerea declarării prealabile, drept urmare comisia de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice nu poate să dea curs solicitării dv. și vă recomandă să depuneți o declarare prealabilă care să respecte prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice”.
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024
Vrei să îmbraci uniforma? Jandarmeria Botoșani recrutează candidați – LOCURILE disponibile
Oana Sava
Sep 24, 2024