Comisari din patru județe au fost implicați, astăzi, într-o operațiune specială supervizată chiar de către președintele ANPC.
”Pătrunjelul”, o operațiune specială a celor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a fost declanșată miercuri în piețele din municipiul Suceava. În acest scop au fost aduse echipe de control din mai multe județe, printre care Iași, Neamț și Botoșani. Cel mai probabil, acțiuni similare se vor derula și în alte orașe, inclusiv din Botoșani.
Este vorba de o acțiune inopinată, coordonată chiar de președintele ANPC, Horia Constantinescu.
Scopul controlului este delimitarea producătorilor autorizați de cei care vând produse aduse din import și se folosesc de aceste atestate emise de diferite primării.
Practic, scrie Monitorul de Suceava, se dorește încurajarea comerțului cu produse românești în detrimentul celor aduse din import.
Controlul de miercuri a făcut ca mai mulți comercianți să își părăsească efectiv tarabele cu produse pentru a nu da ochii cu inspectorii ANPC. Unii dintre ei au reușit să își acopere marfa, dar alții le-au lăsat efectiv pe tarabe.
Unii producători spun însă că atitudinea echipelor de control a fost una care a lăsat mult de dorit.
”Pe mine m-au întrebat dacă am permis de conducere. Pentru ce îmi trebuie mie așa ceva? Eu sunt o femeie proastă de la țară și pot veni cu autobuzul. Le-am explicat că pătrunjelul pe care îl vând e cel care a crescut din ce a rămas peste iarnă în grădină, dar nu m-au crezut. Mi-au spus să îmi pun casă de marcat pentru că altfel va fi de rău. Tot ce am la vânzare e de la mine de acasă, nu am cumpărat nimic de la engros”, a mărturisit o comerciantă din Piața Mare.
(Foto: monitorulsv.ro)
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024