Prezent la conferinţa de presă de la PSD preşedintele Organizaţiei Municipale a formaţiunii politice a anunţat constituirea unui comandament de iarnă la sediul partidului care va fiinţa până la finele săptămânii, adică până duminică.
Ovidiu Portariuc a declarat că în cele trei zile câte au mai rămas din această săptămână, vor ieşi la deszăpezit în jur de 250bde membri care urmează să acţioneze în zonele în care sunt solicitaţi de cetăţenii municipiului.
„În ideea stimulării spiritului civic local la PSD am instituit un comandament de iarnă format din membri PSD, astăzi la ora 16:00 după ce ieri a fost prima acţiune a tineretului social democrat, azi vom continua această iniţiativă locală şi în următoarele zile. 250 de persoane sunt echipate, pregătite să intervină oricând la sediul PSD sau sunt anunţaţi să intervină acolo unde e nevoie pentru deszăpezire”, a declarat
primarul Ovidiu Portariuc.
Se va pune accent mai ales pe accesul la unităţi de învăţământ sau zone unde locuiesc persoane vârstnice şi intrarea utilajelor Urban Serv este îngreunată. Ovidiu Portariuc a făcut apel la cetăţenii care doresc să se alăture acestei iniţiative în a se alătura demersului social democrat.
(G.E.)
CITEŞTE:
Vicele Andrei şi-a tras fes roşu şi-a ieşit cu junii PSD la dat zăpada – FOTOGALERIE
[[banner]]