La nivelul județului Botoșani s-a desfășurat o inspecție tematică în toate unitățile de învățământ, control ce viza mai multe aspecte cu accent pe pregătirea pentru sezonul rece.
Cei de la Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) au declarat că la finalul acestei săptămâni urmează să se facă o centralizare a tuturor problemelor sau deficiențelor și să se ia măsuri în această direcție.
”Sigur că peste tot unde am fost, combustibil există, dar în anumite școli nu suficient, adică mai au nevoie de două-trei tone de lemne. Dar de asta se ocupă în special Primăria, școlile prin directorii lor au făcut adrese la primării, primăriile urmând să aprovizioneze cu cele necesare pentru sezonul rece”,
Ciprian Manolache, purtător de cuvânt IȘJ
În final, Ciprian Manolache a afirmat că deocamdată mai este timp deoarece încă nu este foarte frig. Aceste probleme urmează să fie clarificate și rezolvate la nivel local fiindcă cele mai multe probleme există în mediul rural, în oraș nesesizându-se astfel de deficiențe.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024