Pe un frig tăios, sute de credincioși botoșăneni s-au adunat la Biserica Sfânta Parascheva de pe Pietonalul Unirii pentru a participa la Sfânta Slujbă prilejuită de sărbătoarea Bobotezei sau Botezul Domnului.
Majoritatea oamenilor s-au adunat în interiorul Bisericii pentru a se ruga. Cei care nu au mai avut loc în incinta lăcașului sfânt au așteptat afară, lângă crucea din gheață, ieșirea celor doi preoți care să sfințească apa care se afla în recipientele de mari dimensiuni. Unii se rugau cu lumânări aprinse, alții așteptau pur și simplu cu peturi și căni de sticlă în mâini, cu urechea atentă la difuzoarele din care se auzea slujba.
Aproape de ora 11:30, cei doi preoți au oficiat o slujbă în exterior și au sfințit apa pentru care credincioșii au așteptat răbdători în frig. Cu mâinile lor, cele două fețe bisericești au turnat agheasmă în recipientele oamenilor care au dus mai apoi în casele lor apa sfințită care le curăță trupurile și sufletele de păcatele pământești. (G.E.)
CITEȘTE : Îngrămădeală la Aghiasmă Mare pe un frig de-ți taie respirația – GALERIE FOTO & VIDEO de la Biserica din Centrul Botoșaniului
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024