Incident grav petrecut de Ziua Îndrăgostiților, în Centrul Vechi al orașului.
Spațiul în care ani de zile a funcționat Clubul Pensionarilor s-a surpat la propriu după ce, o grindă metalică de aproximativ 6 metri lungime care susținea două planșee ale pardoselii, s-a rupt în două.
Oamenii au anunțat imediat Primăria li astfel a fost dispusă efectuarea unei inspecții tehnice care a scos la iveală pericolul de prăbușire al plăcii de susținere, sub holul de intrare în Clubul Pensionarilor.
Aici pardoseala este ușor înclinată și prezintă o fisură la intersecția dintre perete și pardoseală.
Am aflat că există o petiţie depusă de pensionari. Am cerut-o coegilor să văd despre ce este vorba. Clădirea nu mai prezintă siguranţă în exploatare. Cred că ar trebui luate măsuri de urgenţă. Având în vedere că această clădire este în patrimoniul Primăriei, cred că ar trebui să-i dăm prioritate”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Ca măsuri, municipalitatea a luat o serie de măsuri printre care asigurarea expertizării tehnice a imobilului din str. 1 Decembrie dar și proiectarea şi executarea lucrărilor de reabilitare şi consolidare la termenele care se vor stabili în raportul de expertiză tehnică.
De asemenea, s-a dispus evacuarea persoanelor și a bunurilor materiale din Clubul Pensionarilor și închiderea accesului la parter precum și evacuarea persoanelor și a bunurilor materiale în primele două camere de la etaj și blocarea accesului în aceste camere.
Clădirea în cauză nu este singura care prezintă astfel de probleme.
”Mai avem şi alte clădiri din Centrul Vechi care aparţin Primăriei şi care ar trebui expertizate. Există o adresă de la Inspecția în Construcţii prin care ne comunică că trebuie să expertizăm 19 clădiri. Primăria ar trebui în primul rând să aibă grijă de clădirile de patrimoniu aflate în proprietate şi abia apoi să se gândeasc să achiziţioneze alte clădiri. Deci în primul rând să avem grijă de ce avem şi după aceea să cumpărăm altceva”,
Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Mai multe despre acest subiect în textul de mai jos:
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024
Angajatori din Botoșani, întâlnire cu inspectorii de muncă la sediul ITM: CE s-a discutat
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Laborator performant inaugurat în ultima zi de președinte a Doinei Federovici – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024