”Uitat” de propria mamă într-o casă de copii din Dorohoi, Clovnul se întreține astăzi vânzând baloane. În urmă cu scurt timp a ajuns vedetă și pe internet. Asta după ce a fost fotografiat jucând la păcănele banii pe care i-a câștigat cu greu.
Florin Ajudelui, un tânăr care a crescut într-o casă de copii din Dorohoi, de o vreme își face veacul pe străzile din Iași, unde vinde baloane.
În spatele lui Florin se află o poveste de viață spectaculoasă. Clovnul mereu vesel a crescut la casa de copii și spune că a învățat să facă figurine din baloane de la un prieten din Paris.
S-a autointitulat „Clovnul” și este lesne de înțeles de ce. Îmbrăcat într-un costum specific, cu perucă puternic colorată și cu un nas roșu, simpaticul personaj aduce zâmbete pe buzele ieșenilor. Face asta pentru o cauză nobilă, le-a spus reporterilor Buna Ziua Iași, care l-au găsit pe o stradă din Iași.
Florin susține că banii pe care îi obține sunt mai apoi donați la o casă de copii din Dorohoi.
Pe când era copil, Florin Ajudelui, astăzi în vârstă de 43 de ani, a stat ani la rând la casa de copii. Părinții l-au „uitat” acolo, iar după ce a ajuns la vârsta majoratului, a fost nevoit să-și ia viața în mâini și să-și caute un rost.
A încercat să-și caute o meserie, însă nu a reușit. Nu are studii și nici prea multe cunoștințe în vreun domeniu anume, iar din această cauză spune că a devenit clovn.
„Povestea mea începe la casa de copii. Acolo am crescut. După am căutat să muncesc, dar nu prea am avut noroc. La un moment dat am cumpărat dintr-un magazin un costum de clovn pe care am dat 35 de lei. Cu el am început să fac bani, iar o parte dintre banii pe care îi câștig îi duc la casa de copii din Dorohoi, acolo unde am crescut”,
Florin Ajudelui, bărbatul costumat în clovn.
Dacă o parte din bani au ajuns la casa de copii despre care bărbatul vorbește, este greu de spus. La un moment dat, clovnul a fost surprins într-o sală de jocuri de noroc din Iași. Atunci a fost fotografiat, iar odată ce fotografia a ajuns în mediul online, a devenit virală. Cert este că nu ți-e dat prea des să vezi un clovn la „păcănele”.
Cu zâmbetul mereu pe buze, Florin Ajudelui își aduce aminte de copilărie și povestește cum era la orfelinat. Acesta a povestit cum cei de la casa de copii spuneau că, dacă se uită pe geam, la cimitirul de lângă, după ora 23:00, vor învia strigoii. Probabil speriat de poveștile care i-au marcat copilăria, Florin s-a gândit să se apropie mai mult de Dumnezeu, dar să și câștige bani din asta. Înainte să se costumeze în clovn, a cumpărat și vândut iconițe.
La Iași, Florin susține că a fost primit bine, atât de trecători, cât și de autorități. El a povestit că la un moment dat a fost bătut de un echipaj de poliție la Botoșani, însă la Iași nu a pățit așa ceva niciodată.
„Eu stau la o mătușă în Podu Roș acum. De când am venit la Iași și am ieșit pe stradă, am fost primit bine, nu s-a luat nimeni de mine. La Botoșani m-a bătut poliția odată”,
a spus Florin Ajudelui sau „Clovnul”, așa cum își spune.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024