Lista transmisă de Consiliul Județean la Ministerul Dezvoltării Regionale pentru investiții prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a fost aprobată pe jumătate.
Deocamdată.
Pentru că anul viitor, conducerea Consiliului Județean a primit asigurări că vor fi finanțate și restul.
„Am primit o listă cu cele șapte obiective care vor fi finanțate prin PNDL, avem trei care vor intra, sperăm până în iarnă să semnăm contractele. La celelalte suntem într-o anumită fază de proiectare, urmând să pe promovăm și pe alea. Plus de asta avem cele cinci alunecări de teren, sperăm să o atacăm pe cea de la Havârna care este încă de la revoluție”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
De asemenea, șefii de la CJ Botoșani susțin că au solicitat fonduri suplimentare pentru întreținerea drumurilor județene până când se vor identifica fonduri pentru modernizarea lor.
„Dincolo de pașii greoi care se fac pentru accesare de fonduri și investiții pe drumurile județene, să facem toate diligențele necesare ca să ni se dea bani la întreținere și noi să le folosim prin contractul multianual, să dea mai mulți decât au dat anul trecut”,
Costică Macaleți, președintele CJ Botoșani
Anul acesta ar putea fi semnate contractele de finanțare pentru următoarele drumuri județene:
Darabani – Havârna – DN 29A
Dumeni – Cordăreni – Vorniceni
Vorona – Poiana – Corni
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
CE cadou „picant” i-a făcut Spike Liviei Eftimie: Fosta lui Bordea a rămas uimită
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
IMAGINI cu noii consilieri județeni care au depus jurământul la ceremonia de constituire
Gabriela Erdic
Oct 29, 2024
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024