A apărut un nou număr al revistei de cultură Hyperion (1-2-3 / 2022), publicație aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, editată de Fundația Culturală ”Hyperion – Caiete botoșănene” Botoșani.
Revista face un adevărat Laudatio poetei Marta Petreu, laureata Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” – Opera Omnia pe anul 2021. În debutul unui amplu dialog cu Marta Petreu, Gellu Dorian, redactorul-șef al revistei Hyperion, amintește și de un alt succes literar al laureatei Premiului de la Botoșani, și anume Scriitorul anului (2021) pentru cartea ”Blaga, între legionari și comuniști”.
”M-am ferit cât am putut, în ultimul deceniu, de premii, prea stârnesc ele invidia şi ura. Acum se pare că a venit rândul meu să fiu urâtă. Că până acum n-am fost. Aşa că, în afara faptului că mă simt stânjenită, cum m-am simţit, în mileniul ăsta, la fiecare premiu pe care totuşi l-am primit, ce pot să îţi spun? Partea frumoasă a vieţii mele de autor e scrierea unei cărţi. Cealaltă parte, adică lansările de carte, comentariile despre ea şi, când se întâmplă, un premiu, e pur şi simplu stranie. Desigur, comentariile critice la obiect mă interesează – dar ele sunt mai rare, nu?”, este și citatul care însoțește, pe coperta întâi a revistei, fotografia laureatei.
Despre ”O realitate horror” scrie în Accente Gellu Dorian, un editorial care arată din nou realitatea crudă a unui oraș care se declară a fi eminamente cultural.
”…eu am trăit cu încăpăţînare, în iluzii, visînd în oraşul care avea un teatru frumos, plin de oameni doritori de acte culturale adevărate, într-un oraş, plin de muzee, de artă, ale naturii, de istorie, plin de statui, multe statui ale personalităţilor născute aici, prin care vedeam greutatea culturii ce s-a născut în el, plin de oameni civilizaţi, cultivaţi, eleganţi şi sobri, dar şi plini de umor şi frumuseţe de neabandonat, mari profesori, oraş plin de străzi frumoase, cu un parc în care muzica acoperea coroanele arborilor peste care străjuia ziua cerul senin, noaptea cerul cu stele”.
”Văd prin zidurile şi ferestrele lui sparte, acoperite cu folie, stafiile marilor actori care au jucat pe scena lui, ba chiar îi văd şi pe cei de azi, ţinuţi în chirie într-un anonimat care i-a scos din perimetrul culturii vii, aşa cum şi filarmoniştii care stau în chirie într-un bastion de piatră, imagine a arhitecturii monstruoase a comunismului, da, în judeţul care l-a dat lumii pe Enescu, al cărui nume abia de i s-a dat unei străzi, văd nepăsarea, lehemitea edililor de azi pentru tot ce înseamnă tradiţia culturală a acestui oraş”.
”Dacă aş fi trăit într-un astfel de oraş în care trăiesc acum şi nu în cel al imaginaţiei mele, cu un centru istoric strălucitor, cu o Casă a Poeziei în clădirile ce se află pe locul casei în care s-a născut Eminescu, cu un centru muzeistic consacrat celui mai celebru fiu al oraşului, Mihai Eminescu, cu un amfiteatru pe locul cariei ce se află în buricul tîrgului, străjuit de statuia lui Eminescu, scoasă de după copacii din curtea Bisericii Uspenia, şi aşezată pe calcanul clădirii din preajma acelui loc viran, în care să fie amplasat acel amfiteatru dedicat poeziei şi iubitorilor ei, în spate cu un muzeu al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, cu un muzeu de artă dedicat lui Ştefan Luchian, în Casa Ankele, cu un altul al muzicii într-una din clădirile din preajma statuii Maiorului Ignat, un altul dedicat istoriei locului, dedicat memoriei celui mai mare istoric român, Nicolae Iorga, cu alte şi alte puncte atractive, oraş în care m-am simţit ca pe altă lume, om împlinit şi fericit, aş fi împuşcat lumea cu mine şi nu aş fi stat aici să mă văd umilit de nepăsarea celor care stau surzi şi orbi pe posturile pe care le-au ocupat prin acţiuni imorale, incorecte, aşa cum sunt mai toţi cei care se află acum la cîrma demolării ţării. Şi cînd ştiu că din toate aceste vise ale mele nici unul nu se va putea împlini, mă ascund în mine şi devin din ce în ce mai nevăzut, aşa cum sunt toţi oamenii şterşi ai acetui oraş batjocorit de aceşti vremelnici trecători ai nimicului prosper doar pentru ei. Trăiesc într-o realitate horror, aşa cum a fost regretata perioadă, în literatură, a realismului socialist”. (Integral în revista Hyperion)
Nu mai puțin dureroasă este situația revistei în sine, ”Hyperion” – numită pe drept o adevărată instituție de nivel național – împlinind anul acesta 40 de ani de existență. O revistă ignorată de autoritățile județene, lăsată în 2021 fără subvenție, obligându-i pe editori să se îndrepte către mediul privat pentru a-și putea duce mai departe menirea literară.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
