În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au avut parte de o „surpriză”.
La data de 17 iulie 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au oprit pentru control, pe raza comunei Concești, județul Botoșani, un moped, condus de un tânăr, de 22 de ani, din aceeași comună.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, iar mopedul condus de acesta este neînmatriculat.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de punere în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024