Trei televizoare LCD au dispărut de la tribuna oficială a Stadionului Municipal unde obișnuiesc să stea persoanele care fac parte din lumea selectă a orașului.
Polițiștii i-au identificat pe autorii acestei fapte care sunt bănuiți că ar mai fi furat și din alte locuri.
Vineri, în urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat, poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale – Poliţia municipiului Botoşani au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani faţă de doi tineri de 23 și 25 de ani.
Ambii sunt din comuna Curtești și sunt bănuiţi de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat.
”În sarcina acestora s-a reţinut că, în perioada 30 aprilie – 9 iunie 2016, ar fi comis mai multe furturi, între care şi fapta de a fi sustras trei televizoare LCD din incinta tribunei oficiale a Stadionului municipal Botoșani”
Comunicat IPJ Botoșani
După expirarea măsurii de arest preventiv cei doi au fost din nou prezentați în fața instanței de judecată care a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.
Percheziții la Botoșani cuȘAPTE persoane reținute de polițiști și amenzi de 90.000 de lei
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Vești de la Județ cu drumul de mare viteză Botoșani - Suceava
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Spectacol cu parfum de început de mileniu: LA concertează la Irish Pub
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024