La ora actuală o serie de comune din județ nu au medic de familie.
Este vorba despre unitățile administrativ teritoriale din Manoleasa, Adășeni, Broscăuți, Dimăcheni și Vorniceni.
Directorul Casei de Asigurări de Sănătate, Carmen Nicolau, consideră că în județul Botoșani nu este înregistrată o acută lipsă de medici de familie, precum în alte județe.
Având în vedere că cetățenii acestor comune au nevoie să fie sub supravegherea unui medic, aceștia apelează la doctorii din localitățile vecine.
De asemenea, o bună parte din pacienți mai acoperă și Centrele de Permanență.
„Am publicat posturile pe site-ul CAS, cine dorește poate să-și înființeze un cabinet în zonele în care nu sunt medici sunt așteptați. Oricând, oricine dorește poate să intre în contract cu Casa de Asigurări”,
Carmen Nicolau, director CAS
Deocamdată nu sunt solicitări pentru aceste comune. Se pare că în ciuda numărului mare de studenți care termină Facultatea de Medicină, aceștia urmează alte specializări și puțini aleg să fie medici de familie. La sate.
PREȚURILE biletelor la meciul din Cupă cu Rapid
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
„Bocitoarele vesele” pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani privind noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024