Un proiect de hotărâre privitor la aprobarea cuantumului chiriilor pentru locuințele ANL destinate specialiștilor din domeniul sănătății va fi din nou supus dezbaterii.
Se va întâmpla în ședința ordinară de Consiliu Județean aferentă lunii noiembrie.
Locuințele ANL pentru medici au fost construite în strada Ștefan cel Mare. Un nivel al prețurilor chiriilor a mai fost stabilit într-o ședință din octombrie, însă pe atunci, inițiatorii au omis să ia în calcul un procent de 1,5% din valoare, care reprezintă un comision al autorităților pentru cheltuieli de întreținere curentă, reparații capitale și administrare.
De asemenea, o cotă de 0.5% este reținută în cazul chiriașilor care au trecut de vârsta de 35 de ani și potrivit legii nu mai sunt considerați a fi tineri.
Iar asta având în vedere că aceste spații locative sunt construite de Agenția Națională de Locuințe (ANL) pentru tineri.
Chiar și cu aceste mici majorări, cuantumurile chiriilor se încadrează între 300 și maximum 450 de lei pe lună.
Pe piața liberă, chiriile pornesc de la 250 de euro pe lună.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi scandalagii pârâți la Poliție, țipete, alcool și urinat pe gardul unei biserici
Oana Sava
Oct 07, 2024
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024
Flori rupte din aranjamentele stradale, o doamnă prinsă în timp ce își umplea sacoșa
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Bătaie în Centrul Vechi surprinsă pe camere, polițiștii locali au dat trei amenzi
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Anunț important de la Agenția de Plăți privind alocațiile
Oana Sava
Oct 07, 2024