Candidatul Partidului Mișcarea Populară (PMP) la alegerile parlamentare Cezar Vizitiu, a transmis un comunicat de presă privitor la sistemul de sănătate.
A venit vremea ca lucrurile care au fost doar promise, să fie și realizate prin soluții competente. În România sistemul de sănătate s-a impuns de mult timp să fie îmbunătățit.
Spitalul nou din Botoșani este doar un exemplu al delăsării autorităților. Un spital cu o capacitate totală de 84 de paturi, dotate cu sursă de oxigen, vitală pentru pacienții bolnavi de covid, ar fi putut funcționa încă din vară, dar neracordarea la utilități l-a ținut pe loc.
Noua lege privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate ar putea aduce beneficii în direcții esențiale ce țin de organizare, finanțare, politica medicamentului, asistență primara, servicii spitalicești și resurse umane.
1. In exercitiul financiar 2021-2027 putem nu doar să visăm la spitale moderne, ci să și începem construirea acestora folosindu-ne de fondurile europene. Așadar urgentăm construirea spitalelor regionale și dotăm cu echipamente moderne spitalele judetene și municipale.
2. Fiecare comună ar putea fi dotată cu o ambulanță, ceea ce va asigura un răspuns prompt și sigur pentru nevoile medicale urgente ale cetățenilor.
3. Capacitatea creșterii producției de medicamente în țara noastră și de asemenea creșterea capacității României de a produce vaccinuri la Institutul Cantacuzino.
4. Dorim ca medicii noștri să rămână în România. De aceea am plănuit un sistem de remunerare corectă pentru personalul medical, adaptat la standarde europene, pentru stoparea exodului către Vestul Europei.
5. Știați că laserul de la Măgurele poate fi folosit pentru tratarea cancerului? România este un teren bun pentru cercetare medicală, de aceea creșterea finanțării pentru acest domeniu este o prioritate pentru noi.
6. Este esențial să oprim furtul din sănătate, să desființăm baronii din sănătate și ne vom strădui să realizăm acest lucru.
PMP a depus deja în parlament legea privind organizarea și funcționarea sistemului de sănătate, redactată de cei mai buni specialiști ai României în managementul sănătății, care se axează pe direcțiile concrete, menționate mai sus.
”Suntem în preajma unui nou examen în fața cetățenilor și este datoria noastră să ne facem cunoscute proiectele, acțiunile și soluțiile pe care le considerăm prioritare pentru bunăstarea românilor și a României. Considerăm urgentă suplimentarea paturilor, locurilor la ATI - dotarea cabinetelor de familie, dar si suplimentarea personalului medical. La nivel macro se impune construirea spitalurilor regionale promise, dar nerealizate. Este evident că sistemul trebuie reformat din rădăcini, de aceea consideram acest lucru prioritatea zero pentru țara noastră astăzi, în condițiile în care avem cel mai mic buget alocat sănătății, din Uniunea Europeana. ”
declară Cezar Vizitiu, candidat PMP, Camera Deputaților Botoșani
Comandat de PARTIDUL MIȘCAREA POPULARĂ - ORGANIZAȚIA JUDEȚEANĂ BOTOȘANI, Realizat de SC Savin Consulting Press SRL, Cod unic de identificare mandatar financiar 11200012
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Legea în sănătateȘofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024