La doi ani de zile după ce a devenit oficial Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani, adică în martie 2018, maestrul popular Nicolae Botgros a intrat în posesia diplomei.
Pentru el, la Primărie, în Sala Mihai Eminescu a fost organizată o ceremonie pentru a-l cinsti cum se cuvine pe confratele de peste Prut. Oficialii din Primărie au profitat astfel de un concert organizat la Botoșani cu „Fetele de la Botoșani”, eveniment care l-a adus pe Nicolae Botgros în orașul nostru.
Primarul Cătălin Flutur i-a transmis că își dorește ca orașul Botoșani să îi devină o doua casă.
„A venit ziua în care putem să decernăm titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani stimabilului nostru confrate. Nu pot lăsa să treacă acest emoționant moment de astăzi, fără a spune câteva cuvinte la adresa oaspetelui nostru de onoare. Talentul său de a da viață orchestrelor și melodiilor a dărâmat granițele dintre țările noastre și nu numai. Nu cred că există cineva care să nu vibreze când aude toți interpreții de muzică populară români acompaniați de Orchestra Națională Lăutarii din Chișinău, la conducerea căreia se află maestrul Botgros”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
Primarul i-a înmânat placheta și un buchet de flori și l-a îmbrățișat călduros pe maestrul care este considerat o legendă vie.
„Este un moment emoționant pentru toată familia mea, pentru toată republica mea, pentru că această onoare mare și cinste pentru familia mea, pentru tot ce am făcut eu în anii aceștia. În laudatio s-a vorbit extraordinar de frumos, despre tot ce am muncit. Un lucru îmi revine să spun, că aici la Botoșani sunt onorat, tot meleagul este plin de mari valori culturale”,
maestrul Nicolae Botgros
Un laudatio pentru Nicolae Botgros care a reflectat îndelunga sa carieră de 5 decenii, din care 42 de ani de dirijorat, a fost susținut de Ana Florescu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Botoșăneni buni de muncă prinși la cerșit pe străzile orașului
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Fata din Botoșani s-a calificat în finală la „Norvegienii au talent”
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Centrul Vechi: Femeile au mâncat semințe, adolescenții s-au cățărat pe monument
Oana Sava
Nov 04, 2024