Mitropolia Moldovei a făcut publice evenimentele ce vor avea loc în Arhiepiscopia Iașilor, în perioada 14-20 mai 2023.
Astfel, în parohiile din judeţul Botoşani vor avea loc conferinţe, slujbe speciale, întâlniri în comunitate.
Luni, 15 mai
Biserica Parohiei Sfântul Vasile Păltiniș, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 2 Sfântul Ioan Iacob de la Neamț, începând cu ora 16.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rugăciunea pentru cei adormiți în Domnul, de către Pr. Remus Hrușcă.
Marți, 16 mai
Biserica Parohiei Coștiugeni, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfântul Mina Albești, începând cu ora 9.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Nume și chipuri de imnografi creștini, de către Pr. Claudiu Crupă.
Miercuri, 17 mai
Biserica Parohiei Nașterea Maicii Domnului Concești, Protopopiatul Darabani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 1 Sfântul Nicolae, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Rolul și importanța cântărilor bisericești în actul liturgic, de către Pr. Marius Barbacariu.
Vineri, 19 mai
Biserica Parohiei Sfântul Dimitrie Oroftiana de Jos, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar nr. 3 Sfântul Mucenic Pantelimon, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Bătrânețea – cruce de la Dumnezeu, de către Pr. David Dan Stoean.
Biserica Parohiei Mănăstirea Doamnei, Protopopiatul Botoșani, va găzdui întâlnirea Cercului pastoral-misionar Sfinții Apostoli Curtești, începând cu ora 17.00. În cadrul întâlnirii, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu și va fi susținută o conferință cu tema Cântarea bisericească – o împreună glăsuire, de către Pr. Florin Istrate.
Crește valoarea tichetelor de masă: Câți bani vor primi în plus angajații
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșaniul, sub avertizare de ploi și inundații: Pompierii, la datorie în județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșănean de 63 de ani REȚINUT de polițiști după ce și-a „vizitat” soția
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Șofer din Botoșani ARESTAT după un control al polițiștilor în trafic
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024