Pentru câteva minute, Centrul Vechi al Botoșanilor a devenit locul care ar trebui să fie zi de zi. S-a întâmplat sâmbătă seară, la ultimul concert al zilei de la September Fest.
În jurul orei 22:30, Liviu Teodorescu, artistul devenit cunoscut odată cu serialul ”Pariu cu viața” de la Pro TV și cu participarea la emisiunea ”Vocea României” de la același post, a cerut miilor de oameni prezenți să nu se limiteze doar la a-i fredona cântecele, ci și să își aprindă telefoanele.
Botoșănenii, care au umplut Piața 1 Decembrie 1918, l-au ascultat și în câteva secunde s-au aprins sute și sute de luminițe care au creat un cadru feeric.
Momentele i-au impresionat atât pe viceprimarul Cosmin Andrei, aflat lângă scenă, cât și pe Michail Lichiardopol, conducătorul SC Lichiardopol Parc SRL, firmă care organizează festivalul împreună cu Primăria Botoșani.
Tânărul cântăreț a coborât și printre spectatori, mai ales fetele fiind extaziate de apropierea bruscă de dânsul, astfel încât nu au putut să se abțină și l-au tras de obiectele de îmbrăcăminte pe care le avea. De altfel, artistul a și făcut un apel: ”nu mă mai trageți de haine”.
A fost chemat la un bis și când a revenit pe scenă a anunțat clar:
”Să știți că aceasta este ultima melodie pe care cânt, indiferent de ceea ce o să vă mai spună prezentatorul”.
Și s-a ținut de cuvânt! A stat însă minute bune după spectacol să se fotografieze și să ofere autografe, atitudinea sa fiind total opusă celei a Alinei Eremia, care cântase înainte și care a ignorat mulțimea de tineri și copii. Cu toții au așteptat-o degeaba la final fiindcă artista nu a avut timp de ei.
September Fest se încheie duminică seară cu Filarmonica de Stat Botoșani, Eduard Sanda, Fără Zahăr, Anda Adam și o prezentare de modă.
Pe la 23:00, după terminarea spectacolelor, s-a revenit însă la imaginea obișnuită, zona din fața scenei fiind asaltată de gunoaie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Noaptea aceasta trecem la ora de iarnă: De ce NU renunțăm la schimbarea orei
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024