Un fost arbitru FIFA care a fost invitat în cadrul unei emisiuni la o publicație sportivă națională și care a comentat faza din meciul Academica Clinceni – FC Botoșani în care golul gazdelor a fost înscris cu mâna.
Marius Avram, fostul arbitru FIFA, a fost invitat în cadrul emisiunii ProSport Live și a analizat golul înscris de Cascini.
Academica Clinceni și FC Botoșani s-au întâlnit luni seară, în cadrul etapei cu numărul 11 din Liga 1, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Dawa, în minutul 14, respectiv Cascini, în minutul 77.
Pe Cascini l-a lovit mingea în mână, însă arbitrul a validat golul, iar Marius Avram a explicat de ce reușita echipei antrenată de către Ionuț Chirilă trebuia anulată.
Marius Avram, verdict în cazul golului înscris cu mâna în Academica Clinceni – FC Botoșani
Fostul arbitru a vorbit și despre prestația brigăzii condusă de către Viorel Flueran, pe care o consideră modestă.
„Este evident că a fost un gol înscris cu mâna. Legile jocului anulează golurile înscrise cu mâna, inclusiv în situațiile în care jucătorul nu are nicio intenție de a folosi brațul. Se izbește mingea de mână pur și simplu deci cazul înscrierii un gol este un caz special în care se anulează golul indiferent dacă există distanță sau nu. A atins mâna, e anulat golul. Din păcate, arbitrul a ratat acest moment.
Flueran este un arbitru la început de drum. Mi s-a părut un arbitraj slab, a prins o zi nefastă. A avut anumite decizii care într-un fel arătau lipsa lor de experiență. Poate cei de la CCA nu au anticipat că poate fi un meci atât de echilibrat din punct de vedere fotbalistic. Poate se gândeau că va fi o victorie facilă a celor de la Botoșani și au dat un arbitru cu puține meciuri și din păcate lucrul ăsta s-a văzut pe teren.
În anumite momente ale jocului, existau proteste vehemente ale jucătorilor, se întâmplă lucrul ăsta când ești la început, jucătorii nu te cunosc și atunci te testează, dar deciziile corecte duc la proteste cât mai puține. Din păcate, lui i-a lipsit și aportul colegilor din brigadă deoarece la faza respectivă cel care avea unghiul cel mai bun și putea să ajute, trebuia să intervină, era arbitrul asistent de pe acea parte, cel care a fost și ținta criticilor patronului de la Botoșani. Aș vrea să menționez că nu sunt de acord cu limbajul, cu genul acesta de discurs, dar este adevărat că acolo era o responsabilitate mare a arbitrului asistent și trebuia să intervină să își ajute colegul de brigadă. Avea câmpul complet deschis, era exact pe linia lui și exact în vederea lui”,
a spus Marius Avram, fost arbitru
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024