În jur de 50 de automobile Trabant, alături de Wartburguri şi autoutilitare Barkas, toate din gama producătorului german IFA, vor participa, la acest sfârşit de săptămână, la Întâlnirea naţională a Trabantiştilor, care va avea loc la Gura Humorului, potrivit Monitorul de Suceava.
Anul trecut evenimentul a avut loc în municipiul Suceava, atunci participând, cu 40 de maşini, pasionaţi din toată România. Întâlnirea Trabantiştilor îşi propune să îmbine, ca şi anul trecut, parada retro cu vizitarea obiectivelor turistice din Bucovina de către posesorii de maşini care se adună din toate colţurile ţării. Viorel Romaniuc, din Suceava, unul din cei mai împătimiţi colecţionari de automobile Trabant din România, se ocupă şi în acest an de organizare, cu sprijinul Traby Club România, estimând că anul acesta "tranbantiştii" vor participa cu 50 de maşini. Începând de astăzi, posesori de Trabanturi din Cluj-Napoca, Prahova, Braşov, Argeş, Dîmboviţa, Galaţi, Botoşani sau Neamţ se adună la Pensiunea Bogdăneasa, unde va fi locul de campare al „trabantiştilor”. Evenimentul central va fi sâmbătă, când maşinile vor pleca, în coloană, cu antemergător, spre Gura Humorului. Aici, între orele 11.30-13.30, maşinile vor fi expuse publicului, în parcarea Primăriei Gura Humorului.
Pietoni amendați și șoferi lăsați fără permis după o acțiune a polițiștilor prin oraș - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Șef cu concurs la „instituția șoferilor” de la Botoșani
Oana Sava
Oct 17, 2024
Protest în Oltenia, galeria Universității Craiova nu se prezintă la meciul cu FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024
Tineri din Botoșani găsiți cu DROGURI în mașină după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 17, 2024