Premierul Ludovic Orban a explicat motivele pentru care pensiile întârzie luna aceasta.
Orban a declarat că pensionarii își vor primi banii în scurt timp precizând că întârzierile sunt cauzate de zilele libere pe care funcționarii le-au avut de sărbători.
„Din cauza faptului că au fost zile libere există, nici măcar nu putem să îi spunem întârziere, o decalare a termenului de plată a pensiilor. Pensiile vor fi plătite cu o decalare de trei-patru zile, care s-a datorat faptului că au existat zile libere şi că, practic, astăzi e prima zi lucrătoare. (…) Atâtea fake news-uri am văzut pe tema pensiilor, atâtea fake news provocate în fiecare zi fără să aibă nicio sursă, pur şi simplu numai de a menţine o dezbatere pe Legea pensiilor. (…) Noi am prevăzut în Legea bugetului de stat banii necesari pentru aplicarea Legii pensiilor, ca să fie limpezi toate lucrurile pe tema asta”, a declarat la Digi 24 Ludovic Orban.
Referitor la pensiile speciale, Orban a mai spus că PNL îşi menţine poziţia faţă şi chiar s-a discutat despre posibilitatea convocării unei sesiuni parlamentare extraordinare pentru desfiinţarea acestora.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Mașină trasă pe dreapta: Bărbat prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024