Oficialii BNR au publicat raportul lunar în care se regăsesc avertismente și estimări cu privire la situația economică.
Cu un pic de noroc, înainte de finele acestui an, rata anuală a inflației în România va continua să scadă, în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu din partea băncii centrale. Sub nicio formă, asta nu înseamnă că vor scădea prețurile la alimente și alte produse din piață, inclusiv carburant. În schimb, se traduce prin faptul că puterea de cumpărare a românilor nu se va mai diminua, nivelul de trai ar trebui să se mențină, scrie Playtech.
„În ceea ce privește evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au arătat că rata anuală a inflației va continua probabil să scadă în următoarele luni în linie cu cea mai recentă prognoză pe termen mediu, publicată în Raportul asupra inflației din mai, care anticipa coborârea acesteia la nivelul de o cifră în trimestrul III, iar apoi la 7,1% în decembrie 2023 şi la 3,9% la finele orizontului proiecției”,
transmite BNR.
Există în continuare incertitudini și riscuri la adresa actualei perspective a inflației, dar acestea decurg aproape exclusiv din reducerea suplimentară a livrărilor de țiței anunțată de către țările OPEC. Probleme pe termen lung ar putea provoca și plafonarea temporară a adaosului comercial la produsele de bază, după cum au semnalat membrii Consiliului.
„În acelaşi timp, s-a convenit că din partea poziţiei ciclice a economiei sunt de aşteptat presiuni inflaţioniste mai moderate şi în atenuare mai pronunţată pe orizontul scurt de timp decât în prognoza precedentă, în condiţiile în care noile evaluări indică o creştere economică mai modestă pe ansamblul trimestrelor II şi III comparativ cu previziunile anterioare, după încetinirea peste aşteptări a ritmului acesteia în trimestrul I. Evoluţiile fac probabile valori mai reduse şi în descreştere mai rapidă ale excedentului de cerere agregată în perspectivă apropiată, faţă de cele evidenţiate în prognoza din luna mai”,
au apreciat membrii Consiliului BNR.
În orice caz, rata dobânzii de politică monetară rămâne la 7%, în timp ce rata dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) se menține la 8%. Nu în ultimul rând, rata aferentă facilității de depozit este de 6%.
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024