În oraşele mari şi în cele de la munte, legumele şi brânzeturile sunt cu până la 50% mai scumpe decât în celelalte regiuni ale ţării. Coşul de cumpărături costă mai mult doar din cauza scumpirii cartofilor cu aproape 40% faţă de vara anului trecut însă la Botoșani prețul cartofilor este printre cel mai mic din țară.
Preţurile produselor vândute în pieţele agroalimentare din municipiile reşedinţă de judeţ diferă în funcţie de mărimea localităţii, dar şi de puterea de cumpărare a populaţiei, reiese din datele consemnate în buletinele Institutului Naţional de Statistică (INS), consultate de ziarul Adevărul.
Cartofii, tomatele, fasolea şi castraveţii, spre exemplu, au preţuri minime la nivel naţional (sub 2-3 lei/kg) în reşedinţele mai mici şi maxime în marile centre urbane. În cazul cartofilor, cele mai mici preţuri (1,5-2 lei/kg) se întâlnesc în oraşe precum Alexandria, Bacău, Buzău, Botoşani, Focşani sau Tulcea, iar maximele (2,4-2,5 lei/kg) sunt în Braşov, Constanţa şi Iaşi.
La tomate, minimele (sub 3 lei/kg) se regăsesc în Brăila, Piteşti şi Iaşi, iar maximele (peste 5 lei/kg) sunt în Arad, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Sfântu Gheorghe şi Satu Mare. Fasolea (păstăi) se vinde cu cele mai mari preţuri - peste 10 lei/kg - în pieţele agroalimentare din Timişoara, Miercurea Ciuc şi Zalău şi cu cele mai mici preţuri - sub 5 lei/kg - în Bacău (minima naţională, 3 lei/kg), Focşani, Călăraşi, Piteşti, Vaslui şi Târgovişte.
Aceleaşi statistici mai arată şi preţurile la castraveţi, cu minime (2-2,5 lei/kg) întâlnite în Bacău, Brăila, Craiova, Iaşi, Târgu Jiu şi Tulcea, respectiv cu maxime (peste 3,5 lei/kg) la Arad, Sfântu Gheorghe şi Timişoara.
Lactatele, mai ieftine la câmpie Potrivit INS, laptele (dulce) vândut de ţăranii din pieţele agroalimentare este uşor mai ieftin în oraşele de câmpie. Minimele oscilează în jurul a 2 lei/litru şi se regăsesc în Alexandria, Vaslui, Arad şi Iaşi, iar maximele (la 3 lei/litru) sunt în Alba Iulia, Drobeta-Turnu Severin, Târgu Jiu şi Cluj-Napoca. În schimb, brânza din lapte de oaie este adusă de ţărani la preţuri maxime (peste 20 de lei/kg) în Bucureşti, Buzău, Deva, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Târgovişte şi Tulcea, respectiv la preţuri minime (aproximativ 15 lei/kg) în Alexandria, Suceava, Bistriţa şi Iaşi.
În fine, ouăle aduse de gospodari la oraş au preţuri cuprinse între 40 de bani bucata (consemnate de statisticieni în Alexandria, Brăila, Călăraşi, Oradea, Târgovişte şi Zalău) şi 1 leu bucata (în Constanţa, Piatra Neamţ şi Iaşi). Diferenţe minime în coşul complet Chiar dacă între oraşele din ţară există diferenţe uneori semnificative de preţuri la nivel de produs, acestea se estompează când „umplem“ un coş cu toate componentele. Aici sunt mai ieftini cartofii, dar sunt mai scumpe tomatele, dincolo sunt mai scumpe brânzeturile, dar găsim legume mai ieftine, astfel că la total ajungem cu aproximativ aceeaşi sumă.
Acest total oscilează între 40-45 de lei în oraşele mai mici şi puţin peste 50 de lei în Bucureşti şi reşedinţele mari. Cât despre preţuri, statisticile arată oarecum diferit „la firul ierbii“ faţă de mediile generale. Astfel, faţă de vara anului trecut, legumele - ca grupă statistică - sunt cu doar 1,2% mai scumpe, dar cartofii au preţuri cu 38,9% mai mari, arată datele INS. Asta pentru că reducerea TVA de la 24% la 9% s-a văzut doar în cazul produselor agroalimentare din hipermarketuri, aduse de regulă din import, nu şi în pieţele agroalimentare (analizate în statisticile de mai sus), unde legumele, fructele şi lactatele sunt aduse de producătorii locali. Abia din această vară, când TVA a scăzut - de la 20% la 9% - şi pentru costurile suportate de cultivatori, am putea să ne aşteptăm la unele reduceri de preţuri şi la produsele agricole autohtone.
.
CE cadou „picant” i-a făcut Spike Liviei Eftimie: Fosta lui Bordea a rămas uimită
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
IMAGINI cu noii consilieri județeni care au depus jurământul la ceremonia de constituire
Gabriela Erdic
Oct 29, 2024
PSD și-a prezentat programul de guvernare pentru următorii 4 ani
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024