Distracția continuă în toiul verii la și iată că piscina semi-olimpică din complexul public, construit pe Bulevardul Victoriei din Dorohoi, în vecinătatea Sălii Polivalente, este un real succes.
Zeci de dorohoieni și persoane din împrejurimile municipiului au venit zilnic să se distreze și să se răcorească la piscină, scrie Dorohoinews. După numai o săptămână, administrația locală a vândut aproximativ 1.300 de bilete (n.r. atât copii între 6 și 12 ani cât și persoane de peste 12 ani) și a înregistrat aproximativ 500 de copii sub vârsta de șase ani care au intrat gratuit. În concluzie, după o statistică minimală, piscina semi-olimpică din Dorohoi s-a bucurat de aproximativ 1.800 de persoane dornice de relaxare, distracție sau bălăceală.
„Sunt mulțumit pentru faptul că piscina se bucură de interes și e un lucru dorit de dorohoieni și chiar nu sunt eu cel în măsură să o spun, dar din ceea ce m-am interesat, administratorii piscinei mi-au spus că au avut multe aprecieri.”, a declarat Dorin Alexandrescu, primarul municipiului Dorohoi.
Un doctor în istorie își lansează cartea la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Invitațiile pe care nu vrei să le primești niciodată: Doi botoșăneni s-au trezit cu ele în ușă
Redacția Botoșăneanul
Oct 03, 2024
Prefectul a descoperit o mare problemă cu deszăpezirea drumurilor și sună mobilizarea
Oana Sava
Oct 03, 2024
Bani de la Guvern pentru primăriile botoșănene: Peste 2 milioane de euro alocate județului
Gabriela Erdic
Oct 03, 2024