În fiecare an, botoșănenii vin acasă pentru a petrece sărbătorile pascale. Însă anul acesta, după cum spun medicii, s-ar putea ca lucrurile să ia o întorsătură neașteptată.
Medicul Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului ”Matei Bals” din Capitală, atrage atenția că românii de peste hotare care intenționează să petreacă sărbătorile pascale în țara, mai ales cei din Italia, să ia în calcul că s-ar putea ca, în loc să stea cu cei dragi, să fie izolați la domiciliu sau în carantină, în contextul epidemiei de coronavirus, scrie ziare.com.
Cercel a fost întrebat ce se va întâmpla peste 6 săptămâni, când va fi Paștele.
"O să vă pot spune mai concret în a doua parte a lunii martie pentru că, în funcție de cum va evolua circulația acestui nou coronavirus pe teritoriul României, vom putea să calculăm niște trenduri, niște posibile evoluții în teritoriu. În momentul de față, așa cum sunt lucrurile, dacă mâine ar fi Paștele, ar fi bine. Din păcate, nu e mâine Paștele, e ceva mai încolo, mai trece o lună și jumătate și în această lună și jumătate se pot întâmpla foarte multe lucruri. Dacă ne uităm la Italia, în momentul de față, ieri au declarat 552 de cazuri, astăzi 342 de cazuri și încă 18 decese. Dacă ne uităm și calculăm la întreaga populație a Italiei nu reprezintă nimic, pentru că reprezintă 0,00...nu știu cât la sută. Dar când privești cifrele sec -342 de persoane... e ceva, mai ales că sunt din zone diferite, nu strict din zone de focar, care sunt carantinate în momentul de față. Deci totul este într-o dinamică permanentă. Îl ascultăm pe dr. Raed Arafat cum spunea 'nimic din ce am stabilit astăzi nu va fi păstrat așa, oricând se poate schimba, în 24 de ore'. Este absolut corect, pentru că dinamica epidemiologică este cea care îți impune manieră de reacție", a explicat, potrivit ziare.com, medicul Adrian Streinu Cercel.
Întrebat dacă românii de peste hotare ar trebui să vina cu 14 zile mai devreme în cazul în care trebuie să stea în carantină înainte să se reunească cu familiile, Streinu-Cercel le-a transmis că cel mai bine ar fi să nu vină.
(Medicul Adrian Streinu Cercel)
"Dacă nu au o nevoie anume să vină, să nu vină. Dacă trebuie să vină în mod obligatoriu, atunci să ia în calcul că s-ar putea să fie puși în izolare la domiciliu. Acest lucru am rugat cu toții să fie pus pe site-ul MAE, astfel încât să știe lumea ce-i așteaptă. Dacă vin în ajun de Paște, s-ar putea să aibă o surpriză, din anumite arii, în funcție de modul de evoluție a contextului epidemiologic, și să fie puși în izolare la domiciliu. Sau, dacă sunt din locuri unde există în circulație acest virus, să fie puși în carantină instituționalizată. Deci e văzând și făcând. Evident că, dacă vor să vină, nu poți să-i oprești, dar s-ar putea să nu poată să stea cu cei dragi și să trebuiască să stea într-o carantină sau în izolare la domiciliu fără contact cu cei din interior", a răspuns medicul.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024