O focoasă cântăreață, originară din Dorohoi, pare să nu fi avut nimic împotriva episodului în care a ținut toată presa centrală în “priză”, din pricina unor fotografii în care apărea goală pe-un site de matrimoniale, iar asta fiindcă se pare că artista ar fi postat din nou o astfel de fotografie, scrie Vocea Dorohoiului.
Ana Maria Alexie, născută în cel de-al doilea municipiu al județului Botoșani, a postat de curând pe rețeaua socială Facebook o fotografie incendiară, un portret în care tânăra artistă se afișează nud, adoptând o privire cu adevărat senzuală și-un machiaj întunecat.
Mai mult, Ana Maria pare să nu poarte nimic pe ea, în fotografia în tonuri de alb și negru ea apărând cu pletele lăsate desprinse, șuvițele de păr fiind singurele care îi acoperă fetei bustul dezgolit și nurii.
Reamintim faptul că, în urmă cu 2 ani, Ana Maria Alexie, cunoscută pentru apariția sa în show-ul de talente muzicale “Vocea României”, difuzat pe postul național de televiziune ProTV, făcea furori în presa centrală, după ce ziarul Libertatea a scos la iveală faptul că ar fi pozat goală și ar fi postat respectivele fotografii pe un site de matrimoniale, în speranța că-și va găsit jumătatea. Imediat după, ea a avut mai multe ieșiri publice prin care arăta că de fapt respectivele fotografii nu ar fi înfățișat-o pe ea, iar întreaga poveste nu ar fi fost decât o invenție a presei.
(M.M.)
Angajări la Urgențe: POSTURILE scoase la concurs
Oana Sava
Nov 15, 2024
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024