Pietonalul Unirii a fost azi, de 1 iunie, locul preferat de joacă al copiilor din municipiul Botoşani, anunță liberalii botoșăneni într-un comunicat în care menționează că, zeci de micuţi au participat, unii alături de părinţi, la minicompetiţii la tenis de masă şi şah.
Alţii s-au distrat împreună cu actorii Teatrului de Păpuşi Vasilache într-o serie de manifestări puse la cale de organizaţia municipală a PNL Botoşani. Liberalii au dorit în acest fel să promoveze sportul în rândul copiilor, să sublinieze importanţa mişcării în aer liber.
„Am organizat o întâlnire cu copiii de ziua lor, o mini competiţie constând în tenis de masă sau şah. Au fost prezenţi şi câţiva actori să-i înveselească cu jocuri de baloane, cu face painting şi alte activităţi. Am vrut ca noi, liberalii prezenţi, să demonstrăm prin fapte că suntem alături de copii, îi iubim şi le încurajăm activităţile. Încurajăm sportul de masă pentru că astfel de activităţi duc la o colaborare mai bună între copii, în socializarea lor. Încercăm să facem cât mai multe acţiuni pentru a-i scoate la mişcare, să-i rupem cât se poate mai mult de tablete şi de internet”, a declarat Maricel Maxim, membru al BPL Botoşani.
Potrivit liberalilor, bucuria copiilor a fost pe măsură. Cei mai buni dintre ei au primit la finalul competiţiilor cupe, diplome şi tricouri.
“Este important să-i facem pe copii, dar şi pe părinţii lor, să conştientizeze importanţa sportului în viaţa de zi cu zi. Am fost plăcut impresionat de prezenţa masivă a micuţilor azi pe Pietonalul Unirii şi sper ca astfel de evenimente să fie din ce in ce mai dese”, a precizat Daniel Humelnicu, copreşedintele organizaţiei municipal a PNL Botoşani.
[[galerie-foto]]
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024