Sfârșitul lui 2019 vine cu o prognoza complet diferită față de alți ani.
Deși vremea se ameliorează cât de cât în ceea ce privește precipitațiile, temperaturile scad din ce în ce mai mult.
Astfel, potrivit prognozei ANM, la începutul acestei săptămâni vremea se va menține rece, iar luni vor mai fi câteva fulguieli slabe în Moldova, în Lunca Dunării și ploi pe litoral. Potrivit meteorologilor, temperaturile maxime se vor încadra între -3 și 5 grade, iar noaptea vor scădea până la minus 13.
Tot luni, vremea se va ameliora în privința precipitațiilor, dar va fi mai rece decât în intervalul anterior pe timpul nopții, în majoritatea zonelor. Înnorări vor fi în prima parte a zilei în sud-estul țării, în extremitatea sudică și cea de est, unde doar izolat vor mai fi posibile precipitații slabe - fulguieli în Moldova.
Noaptea cerul se va înnora în regiunile nordice, iar spre dimineață în nordul Moldovei local vor fi precipitații mixte cu depunere de polei. În restul timpului și al teritoriului va fi cer variabil spre senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe litoral și în bazinul vestic al Mării Negre, cu rafale de 60…70 km/h.
Marți, valorile de temperatură vor marca o creștere în cea mai mare parte a țării. Ziua va începe cu ceață și chiciură pe alocuri în zonele joase mai ales din vestul teritoriului și cu înnorări în nordul Moldovei, unde vor mai fi precipitații slabe, mixte și depuneri de polei, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în special spre seară, la munte.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 7 grade, mai scăzute în depresiuni, dar și ușor mai ridicate în Dealurile Subcarpatice. Pe parcursul nopții, cerul va avea înnorări temporare, dar numai izolat vor fi precipitații slabe, de scurtă durată – predominant ninsori în zona montană și în extremitatea de nord a țării și mixte în regiunile estice și de sud-est.
Miercuri, valorile termice se vor situa în general în jurul celor normale pentru începutul lunii ianuarie. Cerul va fi temporar noros și doar izolat se vor semnala precipitații slabe – ninsori la munte și mai ales lapoviță și ninsoare în zonele joase de relief din estul țării. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în special pe creste, dar local și temporar și în regiunile estice și sud-estice.
Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 8 grade, iar cele minime între -10 și 0 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.
Joi, vremea va fi normală din punct de vedere termic. Cerul va fi temporar noros, iar spre sfârșitul intervalului în extremitatea de est și sud-est a țării vor fi condiții pentru precipitații slabe, predominant sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare la munte, mai ales pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 0 și 4 grade, iar cele minime între -8 și 0 grade.
Săptămâna începe la Botoșani cu temperaturi negative. Mercurul nu urcă, luni, mai sus de minus 1 grad Celsius, minimele zilei fiind de minus 3 grade. Cerul rămâne mai mult noros.
Marți se mai încălzește. Dacă vreți să petreceți Revelionul în stradă, e bine să știți că vom avea temperaturi de 5 grade Celsius, dar și minima scade considerabil, până la minus 5 grade. Cerul rămâne acoperit de nori, cu precipitații mixte.
Miercuri, în prima zi din anul 2020, avem ninsori slabe, cu cerul acoperit de nori. Temperaturile maxime urcă până la 3 grade, mercurul în termometre coborând până la 1 grad Celsius.
Joi avem temperaturi negative de minus 3 grade Celsius, cu maxima de 2 grade. Cerul este acoperit de nori.
Vineri vremea rămâne constantă. Avem maxime de 2 grade și minime de minus două grade Celsius.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Politicianul cu cele mai multe intervenții estetice din România este din... Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024