Cei mai mulţi medici dentişti lucrau în 2016 în municipiul Bucureşti şi în judeţele Timiş, Cluj şi Iaşi.
La polul opus se află judeţele Ialomiţa, Giurgiu şi Călăraşi, fiecare cu peste 70 de medici dentişti în activitate.
Direcţia de Sănătate Publică Iaşi a realizat şi prezentat cu ocazia zilei mondiale a sănătăţii orale o analiză referitoare la personalul care oferă servicii de sănătate orală. Potrivit acesteia, în anul 2016, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică, privind asigurarea populaţiei cu personal medical şi mediu sanitar, numărul medicilor dentişti a fost de 16.442, cu 5.7% mai mulţi faţă de anul precedent.
Cei mai mulţi medici dentişti sunt femei şi lucrează în cabinete aflate în oraşe, informează Adevărul.
„Distribuţia personalului sanitar pe medii de rezidenţă este determinată de repartizarea teritorială a unităţilor sanitare. Unităţile sanitare din mediul urban au dispus în anul 2016 de un număr de 14.426 medici dentişti (87,7% din totalul medicilor din sistemul sanitar). Din punctul de vedere al personalului sanitar care asigură îngrijirea sănătăţii populaţiei, în mediul rural acesta a fost slab reprezentat, în anul 2016 desfăşurându-şi activitatea numai 12,3% dintre medicii dentişti”, se subliniază în analiza citată.
Conform acesteia, cei mai mulţi medici dentişti lucrau în 2016 în municipiul Bucureşti şi în judeţele Timiş, Cluj şi Iaşi, fiecare cu peste 1.000 de stomatologi în activitate. La polul opus se află judeţele Ialomiţa, Giurgiu şi Călăraşi, fiecare cu peste 70 de medici dentişti în activitate.
În anul 2016, numărul populaţiei ce a revenit, în medie, la un medic dentist este de 1.202 de locuitori, faţă de 1.277 de locuitori în anul 2015. În 2014, comparativ cu celelalte ţări din Uniunea Europeană, România se afla pe locul al IV, după Slovacia, Malta şi Polonia, în funcţie de numărul de locuitori care reveneau fiecărui medic dentist aflat în activitate în ţară.
„Un alt indicator statistic care evidenţiază gradul de încărcare al personalului din sistemul sanitar îl reprezintă numărul de personal sanitar ce revine la 10.000 de locuitori care a avut o evoluţie relativ constantă în perioada 2015-2016. Astfel, în anul 2016 s-au înregistrat, în medie, la 10.000 de locuitori, opt medici dentişti, la fel ca în anul 2015”, se mai arată în analiza DSP Iaşi.
Potrivit Centrului Naţional de Statistică şi Informatică în Sănătate Publică, pe 31 decembrie 2016, în ţară se aflau 16.442 de medici dentişti: 200 în judeţul Alba, 395 în judeţul Arad, 480 în judeţul Argeş, 321 în judeţul Bacău, 728 în judeţul Bihor, 170 în judeţul Bistriţa-Năsăud, 147 în judeţul Botoşani, 193 în judeţul Brăila, 416 în judeţul Braşov, 179 în judeţul Buzău, 85 în judeţul Călăraşi, 164 în judeţul Caraş-Severin, 1021 în judeţul Cluj, 656 în judeţul Constanţa, 105 în Covasna, 217 în Dâmboviţa, 598 în Dolj, 333 în Galaţi, 83 în Giurgie, 168 în Gorj, 164 în Harghita, 266 în Hunedoara, 79 în Ialomiţa, 1272 în Iaşi, 185 în Ilfov, 353 în Maramureş, 130 în Mehedinţi, 2.930 în Bucureşti, 462 în Mureş, 280 în Neamţ, 84 în Olt, 495 în Prahova, 160 în Sălaj, 231 în Satu Mare, 466 în Sibiu, 432 în Suceava, 113 în Teleorman, 1.022 în Timiş, 112 în Tulcea, 221 în Vâlcea, 150 în Vaslui şi 176 în Vrancea.
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024
Un tânăr din Iași a dat de probleme la Botoșani: Polițiștii i-au reținut permisul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024