Anunț de ultimă oră al miniștrilor de la Educație și Sănătate.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, au susținut în urmă cu scurt timp o conferință de presă în cadrul căreia au prezentat condițiile în care se deschid unitățile de învățământ în data de 8 februarie 2021.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că nu este necesară o nouă adeverință de la medicii de familie pentru reînceperea școlii.
"Copiii trebuie să meargă la școală, dar în condiții de siguranță, iar asta e posibilă numai prin colaborare, care este esențială", a spus ministrul Sănătății.
Ministrul a spus, de asemenea, că școala trebuie să aibă cabinet medical sau un spațiu izolator pentru copiii care au simptome.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că s-a afișat lista celor 3.181 de localități din Romania, cu încadrarea în scenarii.
Astfel, la nivel național, 149 de localități sunt în scenariul roșu, 903 în scenariul galben, iar în restul localităților vor fi deschise școlile pe toate palierele.
În județul Botoșani, potrivit datelor oficiale, șase localități se află în scenariul ROȘU:
*Notă: Rata de infectare la mia de locuitori, valabilă pentru orașul Flămânzi, este o eroare. De altfel, după apariția listei făcute publice de Ministerul Educației, redacția Botoșăneanul a fost contactată de la Primăria Flămânzi, care a negat un asemena nivel al ratei de infectare în localitate.
Iar alte 24 în scenariul GALBEN:
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Fermier din Botoșani condamnat la închisoare: Bătea agricultorii care nu îi cedau terenurile
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024