Am citit azi declarația domnului Cărăușu, și vreau să îl informeze că s-a terminat campania politică și atacurile la persoană nu sunt cele mai inspirate .
Am tolerat atenția pe care o cerșește în presă domnul Cărăușu, dar până la a afirma cu tărie că orașul are nevoie de o administrație indiferent cât de incompetentă ar fi aceasta, arată de fapt incapacitatea acestui domn de a fi percepe și înțelege că în data de 27 septembrie, votul cetățenilor nu a fost o participare la un joc de alba - neagra!
Dumneavoastră poate ați făcut un experiment social, un pariu din candidatura la Consiliul local . Ar trebui să fiți intrigat de ce se întâmplă acum în municipiu și în țară.
Furtul ,incompetenta, iresponsabilitatea și manipularea cetățenilor sunt acțiuni de o gravitate foarte mare și nu ar trebui să toleram astfel de acțiuni din partea celor care au ajuns în funcții și poziții care decid siguranță socială, nivelul de trai și dezvoltare al municipiului. Fac apel la raționamentul dumneavoastră, să încetați cu declarațiile acestea de natură distructivă și înjosire a nivelului de inteligenta a cetățenilor .
Votul nu a fost dat pentru alegerea "prostului satului" și rezultatul nu este media de trecere a clasei .
Spuneți că veniți din mediul privat ! Ca să aveți succes in mediul privat trebuie sa fiți un om echilibrat ,mereu preocupat de dezvoltare personala dar și de creare de relații interumane ..dar dovediți exact contrariul prin ceea ce susțineți și doriți să acceptați ,jumătatea de măsură a lucrurilor ..chiar una care pare să nu fie în avantajul cetățenilor.
Aveți mare grijă cu ce va doriți in fruntea orasului, pentru că timp de 4 ani de zile, in municipiul Botoșani o sa vă trăiți viitorul!
Am sa închei cu un citat care se potrivește cu oamenii care accepta jumătăți de măsură ,"
Dacă ţi-a reuşit să minţi un om asta nu înseamnă că el e prost, ci înseamnă că au avut încredere în tine mai mult decât meriţi!" Charles Bukowsky
Cătălin Silegeanu
(Comunicat Cătălin Silegeanu)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
S-au pus în vânzare biletele pentru meciul cu FCSB, prețuri de la 30 la 300 de lei
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
ACUM, la ”Botoșăneanul TV”: Studenta și avocatul de la AUR pentru Camera Deputaților - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Patron din Botoșani amendat cu 30.000 de lei: Bani confiscați de polițiști după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024