Pompierii au acționat rapid pentru ca flăcările să nu se extindă.
O casă a fost salvată de pompierii militari și voluntari, astăzi, din calea flăcărilor, în localitatea Drăgușeni.
Un incendiu violent, pornit de la groapa de gunoi menajer, s-a extins la vegetația uscată și gardul gospodăriei, punând în pericol locuința.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Coțușca, cu o autospecială de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Drăgușeni.
Pompierii au acționat rapid astfel încât flăcările să nu se extindă.
Au ars vegetația uscată de pe aproximativ 10.000 de metri pătrați, un gard din lemn și gunoiul menajer.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind autoapriderea gunoaielor menajere.
În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
Evenimentele înregistrate la nivel județean rămân în atenția Centrului Operațional, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
Produsul preparat în Botoșani care a cucerit Europa: Este făcut după o rețetă secretă
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
O tânără din Botoșani care face furori în lumea mondenă din capitală condamnată de instanță
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024
Atmosferă vibrantă cu zeci de elevi, profesori și activiști de la Botoșani
Gabriela Erdic
Sep 21, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 21, 2024