Când și-a văzut locuința în flăcări, proprietarul a ieșit imediat și a cerut ajutor, însă flăcările s-au extins rapid.
Casa unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din localitatea Rădăuți Prut, a luat foc noaptea trecută, aproape de miezul nopții.
Cel mai probabil, nenorocirea s-a produs din cauza jarului căzut din sobă pe materiale combustibile.
La caz s-au deplasat pompierii voluntari din comuna Rădăuți Prut, dar și un echipaj din cadrul Punctului de Lucru Darabani, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că ardea întreaga locuinţă.
Nu au fost persoane rănite, însă casa s-a deteriorat în totalitate.
Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă:
-nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.
-nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.
-nu lăsați ușa sobei deschisă.
-nu supraîncălziți soba.
-montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.
-nu puneți haine la uscat pe sobe sau în imediata lor apropiere.
-stingeți focul pe timpul nopții.
-nu lăsați, niciodată, copiii singuri în casă, mai ales într-o încăpere unde este în funcțiune un mijloc de încălzire.
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Tânărul care și-a înjunghiat mortal colegul, adus în arest la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024