Un grav accident de circulaţie a avut loc aseară pe un drum din judeţul Botoşani.
Marţi 18 septembrie 2018, un bărbat de 44 de ani care se deplasa în calitate de conducător auto pe drumul naţional DN 29 A, pe raza localităţii Bajura, a intrat în coliziune frontală cu un vehicul cu tracţiune animală care se deplasa pe acelaşi sens de mers.
Din cercetări a reieşit faptul că atelajul hipo nu era echipat corespunzător pe timpul nopţii cu elemente reflectorizante sau lumină de culoare albă montată în partea laterală stângă, iar conducătorul acestuia nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizante.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea conducătorului atelajului, în vârstă de 40 de ani, care a fost transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. Conducătorul auto implicat în accident a fost testat alcoolcopic, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie procedurală.
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024