19 februarie 2021. Primarul Botoșaniului oferea repartiții pentru noile locuințe construite la intrarea în municipiu, pe Șoseaua Iașului, într-un cartier ANL.
15 aprilie 2021. Imaginea blocurilor este una dezolantă, încărcată de pustiu. Nicio mașină în parcare, nicio margine de mobilă nu se vede prin sticla geamurilor pline de praf.
După 54 de zile de la așa zisa inaugurare a noilor blocuri construite cu fonduri de la Agenția Națională de Locuințe (ANL), niciun chiriaș nu s-a mutat efectiv în locuința primită. Blocurile de la intrarea în oraș au fost predate de Primărie, spre administrare, societății Locativa – „mama” adoptivă a patrimoniului locativ al municipalității.
Am mers așadar pe strada Teatrului pentru a întreba de ce cartierul este pustiu. Directorul adjunct, Florinel Gornea, ne-a explicat într-un interval de aproximativ 20 de minute multitudinea de probleme cu care s-a confruntat cu aceste apartamente.
Nu înainte de a sublinia faptul că predarea făcută de Primărie a fost una atipică.
„Nu s-a predat nicio cheie atunci, de fapt a fost o recepție, s-a prezentat fiecare locuință viitorului chiriaș, numai că este pentru prima dată când întâmpin asemenea probleme privind o locuință ANL, ca să nu spun a patru scări de bloc ANL. După ce s-a făcut recepția de către Primărie, nimeni n-a spus că locuințele nu aveau utilități. Între timp, utilitățile vor fi rezolvate, le vom rezolva noi, respectiv mâine (15 aprilie, nota red.) se dă drumul la apă”,
Florinel Gornea, director adjunct SC Locativa SA
Directorul de la Locativa continuă cu lista de probleme. Și se referă la chiriașii care ar fi dezamăgiți că...
„unele locuințe nu li se închid ușile, mai multe probleme. Am încercat să luăm legătura cu constructorul și am fost pasați așa. Cuvântul pasați este cu ghilimele mari, cu părere de rău, dar trecem și peste asta”
„mai sunt probleme tehnice privind evacuarea apei din subsol. Nu se poate face evacuarea eventualelor ape uzate din subsol sau eventuala mizerie, că este pantă. Am înțeles și asta. S-a făcut instalația de așa natură încât evacuarea se face prin intermediul unor pompe racordate la canalizare. Nu există la nicio scară de bloc, nici măcar o priză pentru a băga pompa, cum nu există nici pompele. Când am predat cheile, la vreo două săptămâni, a decurs totul foarte frumos numai că afară ploua și ningea. Și un locatar pe bună dreptate ne-a întrebat: ați văzut ce este la subsol? Nu puteam să spun că nu că ar fi însemnat că fim toți chiori. Nu eram. Și nu ne-a rămas decât să încercăm să scoatem apa din subsol, cu găleata, ca la 1960”
Locativa ar fi încheiat între timp procedura de predare a contractelor de închiriere necesare pentru acordurile cu furnizorii de utilități. Fiecare chiriaș va depune cerere pentru contorul individual pentru curent electric.
Iar mai apoi, se va încerca rezolvarea problemei cu furnizarea gazelor naturale, unde...
„Sunt centrale comune, de scară și pentru a produce căldură și apă caldă, ne trebuie curent electric. Centralele sperăm că vor funcționa. Sperăm. Acolo este problema cea mai gravă. Fiindcă nu există documentații pentru instalația interioară, respectiv punerea în funcțiune. Instalația este executată, am încercat să rezolvăm problema cu firma constructoare și am fost refuzați elegant de dlor”,
Florinel Gornea, director adjunct SC Locativa SA
Fiecare consumator trebuie să aibă propria documentație pentru care trebuie să suporte costurile aferente.
Această etapă este din nou, una de durată și greu de crezut că botoșănenii care au primit repartiții la ANL Șoseaua Iașului, vor petrece acolo sărbătorile pascale.
Mai mult, în zonă încă nu a fost amenajată și o platformă de colectare a deșeurilor menajere.
„Raportat la blocurile noi ANL dinspre Iași, vom realiza în perioada imediat următoare o platformă de colectare deșeuri și vom intra în circuitul normal de colectare zilnică”,
Bogdan Buhăianu, viceprimar
De cealaltă parte, primarul Cosmin Andrei explică faptul că a predat apartamentele în administrarea societății Locativa care trebuie să gestioneze relația cu chiriașii.
Iar recepția la clădire s-a făcut și utilitățile sunt la limita de proprietate. Toate branșamentele la utilități sunt în sarcina chiriașilor care trebuie să facă contracte cu furnizorii de utilități și mai apoi, să se mute.
Cosmin Andrei: „Sunt convis că Locativa tergiversează semnarea contractelor pentru a arunca o umbră asupra faptului că am predat aceste apartamente chiriașilor și vor să aducă tot felul de acuze”.
Primarul are la rându-i o sumedenie de reproșuri la adresa companiei care adminstrează spațiul locativ al orașului.
„ANL ne-a trimis o adresă prin care ne stipulează faptul că trebuie să vindem apartamentele pentru care s-au făcut cereri într-un termen de 90 de zile și Locativa nu a dus la îndeplinire nici acest demers. Întreaga activitate a societății Locativa este una deficitară. Sunt total ineficienți și vă spun acest lucru, nu dintr-o patimă politică, vă pot demonstra cu analize și cifre”,
Cosmin Andrei, primar
Deja pe rolul instanțelor de la Botoșani ar fi procese deschise de chiriașii care nu au putut cumpăra locuințe, deși legea le permitea acest lucru. Și au cereri depuse de ani de zile, la care Locativa nu a răspuns.
„Ce pretenție să ai pentru niște apartamente care au fost predate acum o lună de zile? Sunt tendențioși, ineficienți și fac politică la societatea aceasta care are 50 de angajați și care gestionează doar din punct de vedere contabil sau administrează aceste locuințe și dacă ar fi să facem o paralelă cu o societate din mediul privat, sunt convins că acest lucru s-ar face cu maximum 10 angajați. Este o cloacă, un fief PNL care este pe lângă acest aspect, total ineficient”,
Cosmin Andrei, primar
Citește și: Primarul a împărțit locuințe la marginea orașului! Periplu cu deputați și viceprimar prin noile apartamente: Aș sări în sus de bucurie – VIDEO & FOTO
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Recidivă la Botoșani: Șumudică le-a arătat semne obscene fanilor botoșăneni – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Pompierii botoșăneni au fost chemați în misiune în zorii zilei
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024