Un teribil accident de circulație s-a petrecut în urmă cu puţine momente.
Un grav accident rutier s-a petrecut joi în județul Constanța, între Medgidia şi Cuza Vodă. Mai multe persoane au rămas încarcerate, după ce un autobuz de călători a intrat în coliziune cu o maşină.
Din primele informații ale salvatorilor, bilanțul e sumbru: cel puțin trei morți și mai mulți răniți. O persoană este în comă, iar alte şase - şapte persoane sunt cu politraumatisme, au transmis, joi, reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa.
Potrivit martorilor, în autobuz erau circa 15 călători, iar în autoturism patru persoane. La locul accidentului au ajuns 6 ambulanţe, un echipaj SMURD, şi elicopterul SMURD.
Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că a activat Planul Roșu de intervenție.
”La fața locului acționează un echipaj de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de transport victime multiple, o ambulanță SMURD de terapie intensivă, doua echipaje SMURD de prim ajutor si 5 echipaje medicale SAJ. In sprijin, au fost solicitate și doua elicoptere SMURD", se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
În acest moment circulaţia este oprită pe ambele sensuri de mers ale DN22C, pentru efectuarea cercetării locului faptei şi acordării de îngrijiri medicale necesare victimelor. (Sursa: Realitatea)
Sergiu Bălășcău
Oct 28, 2024
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024