Început duminică seară cu tragedia de la ieşirea din Truşeşti, şirul accidentelor rutiere pare să nu se mai oprească. La câteva zeci de minute după ce un biciclist a fost lovit pe strada Tudor Vladimirescu, în centrul municipiului Botoşani a avut loc un nou eveniment rutier.
De această dată au fost implicate trei autoturisme. Accidentul s-a petrecut în apropierea Bisericii Sfântului Ilie, acolo unde un taximetrist aflat la volanul unui Logan a încetinit în apropierea trecerii de pietoni. Acelaşi lucru l-a făcut şi şoferul unui VW Golf, care se deplasa tot dinspre mall spre stadion, însă un alt taximetrist, pe un Logan MCV, aflat în spatele Volkswagenului, a frânat cu întârziere şi a lovit maşina din faţă, care a fost proiectată în primul automobil.
Impactul a fost însă unul minor, maşinile fiind foarte puţin avariate. Totuşi, o pasageră din primul taxi a decis să se ducă la spital deoarece acuza dureri la cap.
Şoferii au fost testaţi cu etilotestul, iar rezultatul a fost zero pentru toţi. (S.B.)
Mii de șomeri la Botoșani: CÂȚI stau pe banii statului
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Sute de străini s-au angajat la Botoșani: Un șef din Poliție a dezvăluit DOMENIILE – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Angiograf ultraperformant pentru Spitalul Județean Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
ASTĂZI: Se oprește apa pe mai multe străzi din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Lucrări la barajul Stânca: ANUNȚ important pentru șoferi
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024