Andrei Drancă, candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean din partea Alianței USR – PLUS a votat la Liceul Dimitrie Negreanu.
A fost însoțit de iubita sa, Ioana.
„Am votat pentru dezvoltare, pentru un județ uitat de toată lumea și pe care vrem să-l aducem în secolul XXI, am votat pentru o echipă competentă cu niște oameni care pot să facă, vor să facă și au demonstrat în privat că pot rezolva lucruri iar acum e timpul să-și arate experiența în administrația publică. Rog botoșănenii să meargă la vot, în primul rând avem parte și de o vreme frumoasă, avem și de unde alege și nu mai este nicio scuză ca să nu exercităm dreptul și să alegem oameni competenți”,
Andrei Drancă, candidat USR – PLUS la CJ Botoșani
Până la această oră în mai multe secții de votare s-ar fi petrecut practic incidente similare prin care a trecut și primarul Cătălin Flutur care a primit două buletine de vot pentru președintele CJ.
„Multe contestații, multe probleme, buletine de vot date greșit, s-au încurcat între ele, s-au dat două de același fel, noi am făcut sesizări și am sesizat problemele urmează să vedem care va fi rezolvarea”,
Andrei Drancă, candidat USR – PLUS la CJ Botoșani
Liderul USR a arătat că la Mănăstirea Doamnei într-o secție de votare s-ar fi dat unui alegător două buletine pentru Consiliul Local. Locțiitorul secției ar fi votat și el de două ori pe buletine pentru primar „ca să echilibreze balanța”. Incidentul ar fi fost deja sesizat la Biroul Electoral Județean.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Transportatori verificați cu un aparat special de către polițiștii botoșăneni - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024