Botoşăneanul Liviu Câmpanu, liderul senatorilor independenţi, a declarat luni că adevăratul motiv pentru depunerea moţiunii pe tema pensiilor militare este formarea UNPR, de care social-democraţilor le este teamă, şi “distrugerea monopolului” PSD pe zona de centru-stânga, potrivit NewsIn. “Este prima oară când văd că o moţiune simplă îşi transformă numele în renume. Am citit o moţiune simplă, simplă-simplă, stimaţi colegi, subţire. În 12 pagini am văzut sofisme, minciuni, insulte şi întrebări retorice. (...) Colegii de la PSD au considerat, şi am văzut şi din luările de cuvânt, că trebuie neapărat să depună o moţiune împotriva formării unui nou partid”, a spus Câmpanu.
“Această moţiune este expresia frustrărilor unui preşedinte de partid”
El a afirmat că “marea durere a PSD” este formarea UNPR şi “distrugerea monopolului” social-democraţilor pe zona de centru-stânga, acesta fiind adevăratul motiv pentru care a fost depusă o moţiune simplă. “Problemele şi temerile politice ale PSD le putem dezbate oricând şi oriunde, inclusiv în Senat, dar nu introduceţi o instituţie fundamentală a statului, Armata, în jocul politic şi nu vă folosiţi de militari pentru a rezolva problemele dvs. personale”, a mai spus senatorul independent. Liviu Câmpanu a ţinut să îi asigure pe militari că UNPR le va apăra interesele şi a avertizat PSD că, dacă continuă în această manieră, vor “discredita instituţia opoziţiei”. “Această moţiune este expresia frustrărilor unui preşedinte de partid pe cale să-şi scufunde corabia. În PSD s-a instaurat panica (...) Cu toată onestitatea, vă rog să aveţi încredere în ministrul dvs., a cărui misiune este să vă apere interesele. Nimeni nu vă poate apăra interesele mai bine decât camaradul şi ministrul dvs. Gabriel Oprea”, a conchis Câmpanu, adăugând că independenţii nu vor susţine această moţiune.
Avertizare meteorologică: Județul Botoșani, sub COD PORTOCALIU de ploi și vânt
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
După doi ani, fostul antrenor al FC Botoșani și-a găsit echipă
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Accident cu patru victime la Botoșani, a fost solicitată și mașina de descarcerare
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Ziua Europeană a limbilor sărbătorită la un liceu din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024
Mașină trasă pe dreaptă: CE au descoperit polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Sep 28, 2024