La sfârşitul săptămânii trecute prefectul Costică Macaleţi, alături de locuitori din Răchiţi, au participat la sfinţirea celor două cămine culturale finalizate în acest an în comuna din imediata apropiere a municipiului Botoşani, anunţă Prefectura într-un comunicat remis redacţiei.
În aceste se precizeează că, datorită fondurilor alocate de Guvernul României, răchiţenii au acum condiţii moderne pentru oficierea stării civile, dispun de o sală de proiecţie a filmelor, noile construcţii incluzând şi spaţii pentru spectacole, vestiare pentru artişti şi băi moderne ce ţin cont şi de cerinţele persoanelor cu handicap locomotor. Doar utilităţile au fost asigurate de primărie.
„L-am rugat pe dl primar să nu uite nici de satul Costeşti, pentru că este un sat mare, cu mulţi locuitori şi este nevoie şi aici de modernizări. Una peste alta, îl felicit pentru că a avut puterea de a insista la ministere pentru a realiza aceste investiţii. Cămine culturale aproape în fiecare sat, asfaltări, dispensare, lucrări pe care le-am văzut cu ochii mei şi ştiu că sunt de calitate”, a declarat prefectul Costică Macaleţi la inaugurarea căminului cultural din Răchiţi.
Cele două cămine culturale din Roşiori şi Răchiţi au fost construite în mai puţin de un an şi fac parte din strategia de dezvoltare planificată de primărie pentru comuna cu peste 4.000 de locuitori. Conform celor declarate de primarul Gheorghe Iacob, în această perioadă se lucrează şi la modernizarea cabinetelor medicale din comună, din fonduri proprii.
VEZI ŞI:
Premierul Ciolacu vine la Botoșani
Sergiu Bălășcău
Oct 23, 2024
Botoșănean de 20 de ani dat jos din tractor de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024