Sindicaliștii din Sănătate susțin că unii angajați din spitale nu au beneficiat de concediu de odihnă în ultimii doi ani.
Declarațiile au fost făcute de către președintele Sindicatul Solidaritatea Sanitară Botoșani, Daniel Bulboacă, la protestul de săptămâna aceasta organizat pe treptele Spitalului Județean.
Liderul sindical a susținut că ”Mavromati” are prea puțini angajați.
„În spitale chiar există un deficit de personal. Doar la Spitalul Județean avem un deficit de 870 de persoane. Asta înseamnă bineînțeles că suntem cu 870 de persoane mai puțin pentru a face un act medical de calitate. Sunt foarte puține locuri de muncă care sunt astăzi încadrate sau normate peste normativul minim prevăzut în legislația specifică.”
Daniel Bulboacă, președinte Sindicatul Solidaritatea Sanitară Botoșani.
Și astfel unii salariați nu au mai beneficiat de concediu de odihnă în ultimii doi ani.
„Deci, noi facem două-trei norme în plus în timpul activității. Așa am ajuns ca mulți dintre colegii noștri să nu beneficieze de concediu de odihnă în ultimii doi ani. Așa am ajuns ca mulți dintre colegii noștri să lucreze ore suplimentare extraordinar de multe. Pe zona personalului nemedical am ajuns la 812 ore lucrate în plus în ultimii doi ani. Asta înseamnă 100 și ceva de zile lucrate în plus în ultimii doi ani și cu concedii neefectuate”
Daniel Bulboacă, președinte Sindicatul Solidaritatea Sanitară Botoșani.
Sindicaliștii susțin că toate profesiile din spitale sunt discriminate de către Guvern. Principala nemulțumire de la protest a fost cea de ordin salarial.
Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024