Jandarmii botoșăneni au intervenit la solicitarea cadrelor medicale.
Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat joi dimineață pe strada Viilor din municipiul Botoșani, la solicitarea prin apel 112 a personalului medical de pe o ambulanță.
Doi bărbați, în vârstă de aproximativ 20 de ani, au fost imobilizați de jandarmi din cauza comportamentului agresiv la adresa personalului medical, care se prezentase în zonă pentru a le acorda primul-ajutor, după ce vecinii îi văzuseră pe cei doi întinși pe trotuar.
Tinerii au fost transportați de ambulanță la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromati, după care au fost internați pe Secția de Psihiatrie, iar jandarmii i-au sancționat contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.300 de lei, pentru scandalul făcut și injuriile adresate.
Întâmplarea a făcut ca un alt bărbat să facă scandal și să adreseze injurii personalului medical de la Unitatea de Primire a Urgențelor chiar în momentul când echipajul de jandarmerie ce însoțise ambulanța ajungea acolo, acesta fiind amendat cu suma de 2.000 de lei.
Conform prevederilor Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în cazul în care fapte precum adresarea de injurii și provocarea de scandal sunt săvârșite în incinta unei instituții de sănătate ori destinate ocrotirii speciale a unor categorii de persoane defavorizate, precum și incinta unei instituții de învățământ, cuantumul amenzilor se majorează, iar sancțiunile aplicabile sunt amenzile de la 1.000 de lei la 3.000 de lei.
O grădiniță din municipiu a fost sfințită de un sobor de preoți
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
PREȚURILE biletelor la meciul din Cupă cu Rapid
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
„Bocitoarele vesele” pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani privind noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024