Un accident rutier în care au fost implicate două mașini a avut loc joi seară pe bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani. O conducătoare auto a ajuns la spital.
Evenimentul rutier s-a petrecut în intersecția de lângă Cimitirul Evreiesc. O șoferiță care se afla la volanul unei mașini de teren Nissan a vrut să vireze stângă, pe stradela care duce la benzinăria Petrom, însă n-a mai apucat să își pună planurile în aplicare fiindcă a fost lovită destul de puternic din spate.
Șoferul unui Ford Transit nu ar fi păstrat o distanță suficientă față de autovehiculul din față și ar fi fost luat prin surprindere de manevra Nissan-ului. Nu a mai putut evita impactul, care a avut loc chiar în mijlocul intersecției.
Întrucât acuza dureri la spate conducătoarea auto a fost transportată la Spitalul Județean. Ambii șoferi au fost testați, iar rezultatele au arătat că nu consumaseră băuturi alcoolice. (S.B.)
VEZI ȘI:
ACUM: Accident în Zona Industrială șoferiță cu Amarok izbită violent de un Opel - GALERIE FOTO
Sebastian Dobrincu, dezvăluiri despre despărțirea de Ioana Ignat: Am încercat tot ce s-a putut
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Spargere la un local din Botoșani în toiul nopții: Un tânăr a fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 15, 2024