Într-o zi de 11 decembrie închidea ochii pentru veșnicie o măicuță pentru care viața fusese nu doar o luptă, ci o mărturisire. Rugăciunea continuă, munca cinstită și iubirea de aproapele i-au fost crez și hrană pentru suflet.
Intrată în mănăstire de copilă, alungată apoi de comuniști, a plecat în lume precum Sfânta Vineri, căutând prilej de faptă bună și de milostenie. A îngrijit bolnavii cu aceeași smerenie cu care ucenicii îi spălaseră lui Hristos picioarele, a făcut ascultare cu conștiința că și lumea devine o uriașă mănăstire dacă păstrezi neîntinate duhul și blândețea.
Maica Atanasia Iordache a trăit 86 de ani în mare trudă sufletească și trupească. S-a născut pe 3 septembrie 1930, în localitatea Păltiniș, județul Botoșani, și s-a săvârșit întru Domnul în ziua de 11 decembrie 2016.
Era cel mai mare copil, dintre cei șapte ai lui Gheorghe și ai Magdalenei. Tatăl era în război când fata cea mai mare spune că vrea să plece la mănăstire. Era începutul lui octombrie 1944. Oamenii erau la cules porumbul și acolo, pe câmp, în marginea pădurii de la Buleandra, aproape de Darabani, și-a făcut apariția o mătușă călugăriță. Scena este povestită în cartea "Monahii ortodoxe purtătoare de lumină în întunericul comunist", a Ieromonahului Siluan Antoci, cel care a păstorit o vreme Mănăstirea Agafton.
Liniștea câmpului a fost spartă de ropot de mitraliere. Erau rușii.
"Să o împuşte pe maica, au văzut-o că era în negru şi credeau că-i preot", îi mărturisea Maica Atanasia părintelui Siluan Antoci.
Groaza și spaima au cutremurat lanurile și toată pădurea. Oamenii au prins a striga din rărunchi la călugăriță să intre mai curând la adăpost.
"Măicuţă, veniţi printre noi, că în dumneavoastră se trage!"
Nimeni nu a observat că, în spatele bietei călugărițe, nu mai puțin speriată alerga o copilă cu cosițe și cu ochii înspăimântați. Călugărița și copila cu cosițe au trecut printre oamenii din lanul cu porumb, au străbătut ogoarele și au ieșit la șoseaua națională, dincolo de Darabani. Au mers trei zile pe jos, până la Dorohoi. Aici s-au dus direct la unitatea militară.
"Maica a întrebat dacă tata trăieşte şi dacă se ştie ceva de el. Comandantul a zis că trăieşte şi că vine acasă peste câteva săptămâni", povestea Maica Atanasia.
Avea 14 ani copila cu cosițe când a intrat în mănăstire. Peste alți 13 ani, în 27 iunie 1957, a fost tunsă în monahism la Mănăstirea Agafton. Aici s-a rugat și muncit așa cum a știut mai bine. A făcut sumane, a țesut, a lucrat prosoape și tot ce mâinile ei harnice au priceput.
După numai doi ani, comuniștii anunță celebrul Decret 410 care golește mănăstirile din întreaga țară.
Pe un ger cumplit, la mijlocul lui februarie 1960, a plătit o căruță, și-a luat plăpumioara, o pernuță și câteva haine și a plecat la oraș. Nu mai suporta nici vorbele stareței celei noi pe care o instalaseră în locul Maicii Moisa, stareța cea veche a Agaftonului. Le spunea să plece în lume și să uite de mănăstire: "Să plecaţi să vă căsătoriţi, să faceţi copii".
Celelalte maici aveau să fie alungate peste mai bine de jumătate de an. Urcate în camioane pe 24 august, după ziua națională, își amintea Maica Atanasia.
”Pe 23 au făcut manifestaţie mare la Botoşani, iar pe 24 le-au luat pe toate maicile care au rămas în mănăstire şi le-au dus".
A lucrat mulți ani în fabrică. Până când nu a mai suportat și s-a gândit să meargă la spital, să îngrijească bolnavii.
(Monahia Atanasia Iordache)
"Mă gândeam cum să mă duc să lucrez eu, călugăriţă, să înţep cu acul duminica? Mă duc la un spital undeva, să spăl pe jos sau să dau un pahar cu apă, dar la fabrică nu mă duc".
Încearcă să o oprească sora ei, care lucra tot la fabrică: "Vrei să te duci la spital să fii femeie de serviciu toată viaţa?".
Dar maica nu se lasă înduplecată:
"Eu nu am nevoie de prestigiu, nu am nevoie de onoruri. Eu vreau să am o bucată de pâine, să nu cerşesc, şi să fac o pomană cu un bolnav".
Astfel că în 1980, când a aflat că se înființează Spitalul de Recuperare, a mers la doctorul Cojocaru, pe care îl cunoștea, și l-a rugat să o ia acolo.
Doctorul, când aude că o călugăriță vrea să lucreze la spital, încearcă să o întoarne către fabrică.
"Fată, la spital e foarte greu pentru tine. O să ai de-a face cu bolnavi răi, cu bolnavi care o să te înjure".
Dar maica se ține scai. Ea știe una și bună:
"Toate am să le suport şi am să rabd, să am o bucată de pâine, să nu umblu cu cerşitul".
Mai târziu avea să spună mereu că doctorul Cojocaru i-a fost înger păzitor.
"Nişte oameni credincioşi, doamna merge la biserică, are candelă în casă".
A primit între timp o cămăruță cu bucătărie și a prins a-și rostui viața între rugăciune și spital.
A muncit până la 55 de ani, când s-a pensionat, în anul 1985. A trăit în mica ei cămăruță până în 1989. La Revoluție a auzit că se deschid mănăstirile și în suflet și-a făcut loc speranța.
A stat la ușa prefectului…
"Mă duceam în fiecare zi la Prefectură, când era şedinţă, şi ne adunam toate maicile. Ceream Agaftonul şi ei ne spuneau că acolo este cămin şi nu se poate".
…și a ierarhilor Bisericii.
"Era atunci Preasfinţitul Pimen. Noi am intrat toate. Preasfinţite, suntem de la Agafton şi vrem Mănăstirea Agafton. Şi el zice: Măi, copii, nu se dă Agaftonul, Agaftonul e ocupat. Dacă era acolo un paznic rămas, o maică sau două dacă rămâneau, Agaftonul se înfiinţa uşor. Căminul greu îl scoateţi de acolo, nu se poate, duceţi-vă la Patriarhie, să vă spună Patriarhul".
Au plecat maicile la București.
"Dimineaţa am ajuns la Patriarhie. Acolo a venit un secretar şi ne-a spus că nu aparţine de Bucureşti, ci de Iaşi, să ne scoată bolnavii, să ne scoată Căminul, că nu se bagă Patriarhia la Botoşani. Am venit înapoi. Pe unde am umblat noi, pe la Prefectură sau pe unde ne duceam, toţi ne spuneau: Nici să vă gândiţi, nu se poate aşa ceva, nu scoatem noi bolnavii de acolo, unde vreţi să-i ducem?".
Dar Dumnezeu a fost îngăduitor. Au căzut la pace şi maicile au început să vină în Agafton, unde au mai trăit ani buni alături de bătrânele de la cămin.
Biserica, însă, era într-o stare jalnică.
"Vai, ce era în biserică! Cu sapa am ras, am adus apă caldă, am înmuiat prosoape şi trăgeam cu sapa toată mizeria din biserică".
A viețuit în Agafton până în 2016. A urcat la ceruri într-o zi de 11 decembrie, la vârsta de 86 de ani. După o viață plină de încercări, dar în care s-a dăruit semenilor și lui Dumnezeu, s-a întors să moară acasă, în Agafton, Mănăstirea Păcii.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
