Democrat-liberalul Cătălin Buhăiau condamnă online atitudinea colegilor din opoziţie care blochează activitatea Parlamentului. Într-o postare pe blog acesta critică lipsa senatorilor şi deputaţilor social-democraţi şi liberali de la şedinţa reunită în care preşedintele României s-a adresat Legislativului.
„Nici nu mai are sens să mă întreb care este “strategia” opoziţiei (unite?) din Parlamentul României… Pe lîngă faptul că PSD şi PNL se scuipă efectiv în faţa camerelor de luat vederi, iar apoi mimează ca “soluţia salvatoare a ţării” (deşi nu au nici o soluţie…), parlamentarii acestor partide dau dovadă după dovadă de nesimţire nedisimulată!”, arată deputatul PDL. Acesta susţine că aleşii din opoziţie nu au prezentat nici un motiv întemeiat pentru boicotarea şedinţei şi că inclusiv realizatorii emisiunilor care nu îşi ascund antipatia faţă de Traian Băsescu s-ar fi jenat de atitudinea parlamentarilor PSD şi PNL.
„Mai înainte de toate, PREŞEDINTELE ROMÂNIEI (indiferent de nume şi dacă ne place sau nu!) vine să se adreseze PARLAMENTULUI ROMÂNIEI (indiferent ce indivizi îl compun şi în ce configuraţie politică!) pentru a-i CONSULTA şi INFORMA despre SITUAŢIA INTERNĂ A ROMÂNIEI! Indiferent despre ce vorbea Preşedintele ţării, DATORIA parlamentarilor din orice partid (!) era să participe la şedinţă pentru că în aceasta constă mandatul acordat de alegătorii domniilor lor!”, scrie Cătălin Buhăianu pe blog (http://catalinbuhaianu.wordpress.com/ ).
El nu înţelege cum parlamentarii formaţiunilor în cauză critică un eveniment înainte ca acesta să aibă loc. „De cîteva luni bune, parlamentarii PSD şi PNL strigă în gura mare să îi audă toţi oamenii care i-au votat crezînd că îşi vor face datoria la Parlament: Nu am chef de serviciu azi!”, încheie deputatul PDL.
Doi scandalagii pârâți la Poliție, țipete, alcool și urinat pe gardul unei biserici
Oana Sava
Oct 07, 2024
TREI jucători de la FC Botoșani, în echipa etapei după victoria mare cu Rapid
Oana Sava
Oct 07, 2024
Flori rupte din aranjamentele stradale, o doamnă prinsă în timp ce își umplea sacoșa
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Bătaie în Centrul Vechi surprinsă pe camere, polițiștii locali au dat trei amenzi
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Anunț important de la Agenția de Plăți privind alocațiile
Oana Sava
Oct 07, 2024