Democrat-liberalii au reacţionat vineri dimineaţă după materialul „PDL-işti inundaţi de nepăsare” publicat de Botoşăneanul.ro. Prin vocea deputatului Cătălin Buhăianu aceştia ne-au comunicat că organizaţia judeţeană a partidului derulează de mai multe zile o amplă acţiune de ajutorare a sinistraţilor.
Acesta susţine că formaţiunea de guvernămînt s-a axat la Botoşani pe comunele Ibăneşti, unde, printre altele, s-au adus 1.000 de litri de apă, Pomîrla, unde s-a dus carburant, Dîngeni sau Hilişeu Horia. Potrivit vicepreşedintelui PDL Botoşani, acţiunea nu cuprinde şi Dorohoiul în urma unei înţelegeri cu deputatul Andrei Dolineaschi, care s-a angajat să se ocupe el de municipiu, iar „portocaliii” de comunele calamitate. „Crezi că cineva este indiferent? Nu este nimeni indiferent. Crezi că Elena Udrea avea nevoie de deputatul Buhăianu sau de senatorul Marcu sau de deputatul Dolineaschi? Ea a venit să îşi facă o imagine a ceea ce se întîmplă în zonă”, a declarat Cătălin Buhăianu. Potrivit acestuia, inclusiv primarul de Botoşani Cătălin Flutur a mijlocit trimiterea unor cisterne de apă în localităţile afectate. „Facem şi acum o centralizare s necesităţilor. Am strîns şi bani şi o să strîngem în conitnuare”, a mai afirmat parlamentarul PDL, care a adăugat că a sosit de miercuri seară la Botoşani special pentru a se ocupa de problemele generate de inundaţii şi că PDL nu doreşte să îşi facă propagandă prin ajutorarea sinistraţilor.
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024