Funcţionarii din mai multe prefecturi din ţară, printre care și cea din Botoșani, au intrat astăzi în grevă generală, ei reclamând nivelul mic al salarizării.
La Botoșani, zeci de salariați ai Instituției Prefectului au declanșat încă de luni dimineață greva generală, motivul protestului fiind nivelul mic al salariilor.
”Solicităm trecerea personalului angajat în prefecturi din categoria funcţiilor teritoriale în cea a funcţiilor de stat. Salarizarea personalului din cadrul instituţiilor prefectului trebuie să fie la nivelul funcţiilor publice de stat, având în vedere că instituţia prefectului este un organ de control al activităţii autorităţilor publice locale şi de conducere a serviciilor publice deconcentrate”, a transmis Sindicatul ”Egalitatea” al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual din Administraţia Publică
Sindicaliştii reclamă că în prezent, un angajat al instituţiei prefectului are un salariu mult mai mic decât un angajat din consiliul judeţean, primării şi servicii publice deconcentrate.
Greva a început la ora 9.00, iar protestatarii au anunțat că o vor continua cât va fi nevoie, dacă solicitările lor nu vor primi răspuns.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, spune că are cunoştinţă despre problema salarizării din prefecturi, care este la un nivel redus faţă de alte sisteme din România, şi a adăugat că le-a transmis funcţionarilor din mai multe prefecturi care fac grevă că va rezolva aceste probleme în noua Lege a salarizării.
”Cunosc problema salarizării din prefecturi. Este într-adevăr la un nivel redus faţă de alte sisteme din România şi le-am promis foarte clar la discuţii că la noua lege a salarizării voi arăta atenţia cuvenită şi acestui aspect”, a declarat Marius Budăi, întrebat luni la Antena 3 despre subiect.
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024