Ziua Internațională a Copilului a fost sărbătorită de dimineață cu multe dulciuri, baloane colorate și nu în ultimul rând jucării pentru micuții internați la Secția de Pediatrie din municipiul Botoșani.
Dat fiind faptul că unii copii au prins această zi specială pe patul de spital, viitorii asistenți de la Școala Postliceală Pr. Dr. Doc. Enescu Longinus din Botoșani s-au gândit să le însenineze ziua și să le facă o bucurie.
Astfel, la ora 8.30, două mașini pline cu balone, cutii cu dulciuri, jucării și cărți au ajuns la unitatea spitalicească. Zeci de tineri îmbrăcați în halate albe s-au înarmat fiecare cu câte un dar și au luat cu asalt saloanele în care așteptau cuminți micuții. Fiecare copil de pe secția de chirurgie a primit câte o jucărie de pluș, o punguță cu alimente și la final un zâmbet cald. Darurile au fost primite cu mare bucurie în special de cei care din familii necăjite.
Alături de viitorii asistenți s-a aflat și Mirela Andrici, directorul Școlii Postliceale Pr. Dr. Doc. Enescu Longinus din Botoșani, care a declarat faptul că ”în joia Paștelui noi am mai dat 100 de pachețele la spital, pe Secția de Oncologie și Pediatrie și continuăm activitatea. Fiind Ziua Copilului, am zis să continuăm și să aducem pachețele și de 1 Iunie. S-au strâns jucării, cărți de colorat, creioane, dulciuri, baloane, de toate și acum să vedem reacția copiilor”.
Cadourile rămase au fost lăsate la Compartimentul de Primiri Urgențe pentru a fi oferite celor care îi vor păși pragul.
(Ș.V.)
[[galerie-foto]]
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024