Moment emoționat astăzi pe holul Spitalului de Copii de la Botoșani.
La iniţiativa Laurei Jijie, coordonatoarea Compartimentului de Psihiatrie Pediatrica şi a părintelui misionar Marius Ciobanu a avut loc un concert de colinde chiar în holul unității medicale.
Acesta a fost susţinut de corul bisericii “Sfântul Apostol Andrei şi Sfântul Ierarh Nectarie” Botoşani şi de un grup de copii din cadrul compartimentului. De departe, bucuria se citea pe chipurile celor mici.
La eveniment au luat parte și câteva cadre medicale. De asemenea, numeroase mămici au ieșit pe hol cu micuții în brațe pentru a asculta colindele și cele mai multe dintre ele au filmat spectacolul.
La finalul concertului de colinde părintele Marius Ciobanu a împărţit copiilor prezenţi şi celor internaţi în spital daruri din partea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024