Miercuri, 14 septembrie, este ziua în care creștinătatea prăznuiește – în post aspru – Înălțarea Sfintei Cruci. Ca în fiecare an în această zi, sute de botoșăneni s-au adunat lângă Monumentul Sfintei Cruci, pentru a participa la slujba anunțată.
La ora 17.30, în mijlocul mulțimii a apărut IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care s-a alăturat soborului de preoți botoșăneni.
Creștinii prezenți l-au întâmpinat cu mare bucurie pe ierarh, mai ales că venirea IPS Teofan la Botoșani a fost anunțată abia miercuri la amiază. Chiar înaltul ierarh a mărturisit în fața credincioșilor că a dorit să participe la această ”sfântă adunare” de la Botoșani, fiind în drumul dintre o mănăstire a Neamțului și o biserică din județul Botoșani (Hlipiceni), care va fi sfințită joi.
”Aflându-mă în oraș la această oră, după slujirea la o mănăstire din Neamț închinată Sfintei Cruci și în ajun de sfințire la o biserică dintr-un sat de aici, din județ, am aflat de la părintele protopop că există această adunare sfântă lângă Sfânta Cruce, în această zi, eveniment la care am mai participat alături de frații preoți cu mulți ani în urmă”,
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Oamenii au venit cu flori în mâini și cu crenguțe de busuioc. Părinții și-au luat cu ei pruncii, bunicile au venit cu nepoții. S-au închinat, au aprins lumânările primite și au cântat împreună cântările religioase specifice sărbătorii.
IPS Teofan, dimpreună cu soborul de preoți, alături de părintele protopop Petru Fercal, a săvârșit Slujba Aghesmei, apoi Acatistul Sfintei Cruci și au rostit rugăciuni de binecuvântare.
”Mulțumim pentru biruința pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul ca să putem trece peste încercările acestei vieți și peste valurile cu care ne confruntăm uneori. Dar știm că prin Sfânta Cruce Dumnezeu este cu noi”,
a spus pr. protopop Petru Fercal.
IPS Teofan a oferit apoi un cuvânt de învățătură pentru creștini.
”Am rostit Acatistul Sfintei Cruci: Bucură-te, Cruce, păzitoare a creștinilor. Ne întrebăm de ce am venit în această seară lângă Sfânta Cruce. Venirea noastră la Sfânta Cruce înseamnă că avem credință în Cristos cel răstignit și înviat. Că identitatea noastră este Sfânta Cruce. Că suntem oameni doritori de bucurie. Crucea, mărturisea un gânditor occidental, convertit la credința ortodoxă, Crucea este, spune el, cheia tuturor lucrurilor. Pentru că jertfa este chintesența întregii învățături. Și continuă zicând: cunoaștem adevărul, ne apropiem de adevăr doar prin calea durerii, a încercărilor și a suferințelor. Pentru că Sfânta Cruce aceasta înseamnă: trecerea noastră prin greutățile vieții și învingerea lor cu ajutorul lui Dumnezeu. După cum vedeți, Crucea are patru brațe. Brațul înfipt în pământ arată că viața noastră este și durere, și suferință, și încercare și obstacol. Brațul de sus îndreptat spre cer arată că viața noastră are și bucurii, și ridicări, și cer senin, și clipe de pace sufletească. Brațele cele întinse orizontal arată îmbrățișarea, cu cele două mâini ale inimii Domnului Hristos. Pentru că mărturisește Sfântul Atanasie cel Mare: Hristos a murit pe Cruce îmbrățișându-ne. Identitatea noastră se regăsește prin viața noastră de bucurii și încercări în Sfânta și Dumnezeiasca Cruce”,
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
La final, IPS Teofan și-a cerut iertare de la botoșăneni pentru restricționarea circulației în zona Bazarului, fapt care a dus la aglomerarea traficului pe arterele secundare și chiar blocaje.
Pe 14 septembrie, de ziua Înălțării Sfintei Cruci, creștinii sărbătoresc amintirea a două evenimente din istoria lemnului Sfintei Cruci.
Primul face referire la descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Mântuitorul și înălțarea ei solemnă în fața poporului, de către Patriarhul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 335. Acest fapt se datorează Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin.
Al doilea ne amintește de aducerea Sfintei Cruci de la perși în anul 629, în vremea împăratului Heraclius, care a depus-o în Biserică Sfântului Mormânt din Ierusalim, după ce Patriarhul Zaharia a înălțat-o înaintea credincioșilor, pe 14 septembrie 630.
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024