Din ce în ce mai mulți botoșăneni ajung la Urgență din cauza mușcăturilor de căpușă.
În luna aprilie și mai s-au prezentat la spital un număr total de 67 de pacienți cu mușcătură de căpușă.
„În luna aprilie au fost 14 cazuri adulți, 19 cazuri copii, iar în luna mai au fost 21 de cazuri înregistrate la adulți și 13 la copii. Din numărul total de pacienți care s-au înregistrat, 3 au necesitat tratament de specialitate”,
a declarat Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean
Medicul Ștefan Bercea atrage însă atenția.
„Nu orice căpușă poate fi infestată cu bacteria care dă boala Lyme. Când trebuie să ne prezentăm la medic? În momentul în care apare eritemul migrator. Este primul semn și primul stadiu al infecției bolii Lyme. Eritemul se mărește și are o evoluție concentrică”,
a declarat Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean
Botoșănenii trebuie să aibă mare grijă atunci când merg la picnic.
„Trebuie să avem un echipament mai ales când se merge la picnic adecvat, care să nu permită pătrunderea căpușelor pe subt pantaloni. Echipamentul trebuie să fie de culoare deschisă, pătura pe care stăm și aceasta trebuie să fie de culoare deschisă pentru a vedea eventualele căpușe”,
a declarat Ștefan Bercea, purtător de cuvânt Spitalul Județean
Și nu în ultimul rând când ajungem acasă trebuie să ne uităm cu atenție pentru a nu avea o căpușă pe corp.
La Botoșani... O familie nu și-a dat seama că acoperișul casei în care locuiește a luat foc
Sergiu Bălășcău
Oct 30, 2024
CLIPUL ZILEI: S-a făcut lumină în spatele fostei băi centrale
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Un eveniment unic – „Calea de la EGO la Sinele tău”
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Noul Duster - Mașina potrivită pentru orice aventură
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024